Dragi confrați români,

Vă scriu astăzi pentru că simt.

Pentru toți a fost o cumplită lovitură evenimentul tragic de la Oratoriu de vineri, 22 martie. Cine? Cum? De ce? Au dat năvală mii de întrebări în sufletul fiecăruia dintre noi.

Viața se întâmplă.

Creștem, învățăm, iubim și într-o zi decidem să închidem visele, speranțele și amintirile într-o valiză. Plecăm de acasă în timpuri grele, cu copiii de mână, să le oferim un trai mai bun. Nu avem cu noi decât ia cusută cu migală de la prima serbare din clasa a întâia, poveștile pline de învățătură pe care bunicii și părinții ni le citeau seara la culcare și o inimă deschisă, ca tot românu’, miloasă și binevoitoare. Cu greu ne facem loc printre cei care au emigrat mai devreme ca noi, facem școli, muncim și uităm de viața noastră căci viața copiilor noștri este mult mai importantă. Ne plângem pe ascuns părinții decedați acasă și ne spunem că „așa e viața, trebuia să se întâmple”.

La anii de liceu, copiii devin curioși și devin ușor victime într-o lume care banalizează violența, vinde senzaționalul ieftin și-l consumă ca pe tartele cu mere. Prima țigară, primul pahar în plus, primul drog luat pe ascuns pot să nu însemne nimic pentru unii, dar nu pentru toți. Auzim de istorii moderne de copii care își pierd viața de la o doză de băutură energizantă.

CITEȘTE ȘI:  One plus one egal ONE

Poveștile copilăriei se termină tot timpul cu bine. Pinocchio devine un băiețel adevărat și Făt-Frumos trăiește fericit cu prințesa mult visată, în palatul mult dorit. Povestea lui Vlad e mult mai tristă și mai adevărată. Vlad are părinți care îl iubesc cu disperare și neputință. „E adult!” ni se spune de când a împlinit 18 ani. Singurul responsabil legal de soarta lui, a trăit în declin, și-a abandonat unul după altul visele să devină arhitect, să călătorească, să iubească, să aibe prieteni și o viață împlinită ca tot românu’.

Vă scriu pentru că simt.

Într-un fel, toți cei care l-au cunoscut pe Vlad își pun aceeași întrebare: „ce-am fi putut să facem altfel?”. Toți avem câte un răspuns.

Spuneți tinerilor care cresc în familiile noastre să fie atenți, „vulpea” e încă în libertate. Spuneți-le că drogul nu e o joacă. Alcoolul nu ne face mai „cool”. Ieșitul în cluburi nu e mai interesant ca un job de vară în Alberta. Într-un spital de psihiatrie, atmosfera e dezolantă. Niciun copil n-ar trebui să ajungă să cunoască suferința dintr-un asemenea loc.

Strigătul lui de neputință ne-a înfricoșat pe toți și ne-a paralizat sufletele de părinți și de români.

CITEȘTE ȘI:  Broderia sau magia culorilor

Vă cer cuvios iertare și mă rog ca bunul Dumnezeu să aibă milă de noi toți!

Aprindeți o lumânare în numele lui de Sfintele sărbători care se aproprie și vegheați atent toate serile tinerilor noștri de care vrem să fim mândri și pe care ne dorim să-i știm fericiți.

Mama lui Vlad

***

Nota Pagini Românești

Am primit această scrisoare pe adresa redacției, însoțită de o scurtă notă scrisă de mână, cu rugămintea de a o publica „dacă considerăm de cuviință”. Ceea ce am făcut mai sus.

Adresăm mulțumirile noastre mamei lui Vlad pentru încrederea pe care ne-a acordat-o și pentru curajul de a scrie aceste rânduri. Știm că nu i-a fost ușor.

Această scrisoare nu a putut fi verificată din trei surse, dar avem mai multe motive să credem că ea este reală și ne-am asumat publicarea ei.
Ad