Am mai scris – și cu câtă obidă! – despre cât de adânc m-a dezamăgit Occidentul în privința internetului. Să pleci din România, unde te scalzi în oceanul virtual, și să ajungi să-ți numeri megabiții în altă țară – asta e căderea din paradis în infern.

Occidentul ăsta e sucit rău. Zău dacă-l mai înțeleg!

Adică ai tu, Occidentule, nivel de trai la care noi nu ajungem nici în campaniile electorale, te încingi de-a lungul și de-a latul cu autostrăzi, ce n-o să facem noi nici într-o mie de ani, cultivi turbine eoliene în mare, ridici sateliți la cer, ai toate minunățiile civilizației, chiar și medicamente în spitale, dar n-ai internet gratis sau măcar ieftin în hotel!

Prin ce țări de-ale tale am fost, și pe la ce hoteluri am stat, m-ai jupuit, Occidentule, pentru o oră de internet. Trei rânduri de euro ai luat de pe mine, iar eu am plâns și ți-am plătit – și câine eu ți-am fost!

Nu o dată mi-am lăsat cămașa de pe mine pentru un pic de net, cât să trimit niște poze la redacție. Napoli, Roma, Viena, Mannheim, Stuttgart… 6 euro ora, diurna unui ziarist ca mine pe două zile. Și mergea prost, plângeam lângă laptop până se încărca o poză. La fiecare lacrimă mai sărea un euro de pe card. Dar măcar era internet, picura cât de cât.

Însă mi s-a întâmplat să nu am deloc net. Niet! Nema! Nici cu fir, nici fără fir, nici cu plată, nici fără plată, nici cu nimica-nimicuța. Deloc!

Înțeleg să n-ai câmpii mănoase, dealuri înalte, pline de flori, ca noi, dar internet? Cum se poate așa ceva?

CITEȘTE ȘI:  Întâlniri românești

Una ca asta nu ți s-ar întâmpla în țara mea.

Poate ai să găsești, undeva prin munți, o pensiune fără canalizare, în altă parte un hotel fără prosoape la baie, altele fără apă caldă, ai să întâlnești chelneri fără bun simț, hoteluri fără mâncare, unde trebuie să vii cu sacoșa de acasă, dar n-ai să vezi hotel cât de mic, pensiune cât de răzleață fără internet. Și nu așa, pe bani, ci gratis! Moca! Free, Occidentule! Și nu semnal din ăla obosit, de-ți ia o oră să descarci o manea, ci șuvoi, zeci și zeci de megălăi pe secundă, chiar suta.

La noi curge internetul gratis în școli, la toate instituțiile statului, în autobuze, în metrou, în parcuri, pe vârful muntelui și în văgăuni, la mare, la șes, pe fir, prin aer, peste tot.

Tineretul nostru crește cu ochii în dispozitive conectate la internet. Milioane de români s-au băjenit ca să-i șteargă la cur pe bătrânii voștri, occidentalilor! Seară de seară, partea de țară plecată de-acasă se întâlnește pe internet cu partea de țară rămasă în hotarele ei. Copiii lăsați singuri își ating mamele pe obraz, tremurând, pe un ecran de sticlă.

În campaniile electorale se dau, tradițional, mici, fasole, bere. Acum se dă și internet. Pun primarii antene prin parcuri și scriu apoi pe toate gardurile că ei au dat internet la popor. Să se voteze! Cât stă omul la coadă la fasole, mai gugălește, mai manelizează, mai selfuiește, mai bagă like-uri. Și viața e mai frumoasă.

CITEȘTE ȘI:  Român, caut patrie

Toată lumea are internet la noi. Ni se dă. Curge peste noi. Cred că și copiilor li se pune în lapte, de mici.

Odată, când scriam despre inundațiile din Moldova, am dat peste un sinistrat aciuat pe un dâmb, într-o colibă înjghebată din celofane și bucăți de pefeleu. Stătea călare pe niște saci cu haine, plini de nămol, și butona încruntat. Avea un telefon mai scump decât tot ce-i mai rămăsese după potop. Se uita la știri pe internet. Îi vedea în direct, în palma lui, pe jandarmii care scoteau nămolul din curți cu lopata, devale, în sat. Se uita când în vale, când în palmă.

Parafrazându-l pe Octavian Goga, poetul care îi terorizează pe copii la examene, „La noi sunt codri verzi de brad/ Și câmpuri de mătasă/ Plus internet ieftin și bun/ La fiecare casă”.

Noi spunem că românul în veci nu piere. Au trecut atâtea valuri de foc peste noi, în istoria noastră milenară, dar ne-am ținut locului și cum am fost așa am rămas. Și chiar mai mult decât atât. Dar acum nu mai sunt așa de sigur, ca în copilărie, că nimic nu ne poate doborî.

Ia-le românilor internetul și ai să obții între Carpați și Dunăre un spațiu imens, fără populație, ca în cărțile de istorie ungurești. Du-l pe român în țări străine și nu-i da internet. Sau, mai rău, dă-i-l la un preț pe care nu și-l poate permite. Obții o bombă.

Ad