Actorul Russell Crowe împlineşte 55 de ani

Actorul Russell Crowe, cunoscut în special pentru rolurile din peliculele ”Gladiator” şi ”A Beautiful Mind” pentru care a primit un Oscar şi o nominalizare pentru prestigioasa statuetă, împlineşte 55 de ani la 7 aprilie, conform imdb.com şi biography.com.

S-a născut la Wellington, Noua Zeelandă. A jucat mai întâi în producţii ale cinematografiei australiene, familia sa mutându-se în Australia când actorul avea patru ani. Prima sa apariţie a fost chiar de la vârsta de şase ani în seria televizată ”Spyforce”, scrie biography.com.

La întoarcerea familiei sale în Noua Zeelandă, în 1978, Crowe a fost pentru scurt timp solist rock, sub numele de scenă Rus le Roc, şi a înregistrat, în 1980, single-ul intitulat ”I Want to Be Like Marlon Brando”. Împreună cu un prieten a format trupa Roman Antix care a devenit ulterior 30 Odd Foot of Grunts, pentru care Crowe a fost interpret, chitarist şi compozitor.

Russell Crowe s-a întors în Australia în anii ’80 pentru a urma o carieră în actorie. A obţinut un rol în musicalul ”Grease” (1983). În perioada 1986-1988 a făcut parte din producţia “The Rocky Horror Picture Show”.

Rolul din piesa musical ”Blood Brothers” (1989) a fost urmat de prima sa apariţie într-o producţie pentru marele ecran, ”Blood Oath” (1990). Au urmat apoi ”The Crossing”, care a concretizat primul său rol principal, şi ”The Efficiency Expert” (1991), în care a jucat alături de Anthony Hopkins.

Embed from Getty Images

Interpretarea din pelicula ”Proof” (1992) i-a adus premiul Institutului Australian de Film pentru cel mai bun rol secundar, iar anul următor a obţinut premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, din partea aceluiaşi institut, pentru rolul din ”Romper Stomper”.

Debutul pe marele ecran în SUA l-a reprezentat rolul din pelicula ”The Quick and the Dead” (1995), în care a jucat alături de Gene Hackman, Sharon Stone şi Leonardo DiCaprio. A jucat alături de Denzel Washington în thrillerul ”Virtuosity” şi a avut câteva roluri în producţii romantice precum ”Rough Magic” (1995), în care joacă alături de Bidget Fonda, şi ”Breaking Up” (1997), în care joacă alături de Salma Hayek.

A urmat ”L.A. Confidential” (1997), avându-l alături în distribuţie pe Kevin Spacey, şi ”Mystery, Alaska” (1999), în care joacă alături de Burt Reynolds.

Rolul din pelicula ”The Insider”, regizată de Michael Mann şi cu Al Pacino în distribuţie, l-a adus în atenţia producătorilor.

A obţinut Oscarul la ceremonia din 2001 a premiilor Academiei Americane de Film pentru interpretarea generalului roman Maximus din pelicula ”Gladiator”, în regia lui Ridley Scott, care a câştigat cinci statuete din 12 nominalizări.

Rolul din pelicula ”Proof of Life” l-a apropiat de actriţa Meg Ryan cu care a avut o scurtă relaţie, care s-a încheiat în decembrie 2000.

Interpretarea matematicianului John Nash, câştigătorul premiului Nobel pentru Economie, în pelicula ”A Beautiful Mind”, în regia lui Ron Howard, i-a adus nominalizarea la Oscar pentru cel mai bun actor.

Au urmat rolurile din ”Master and Commander: The Far Side of the World” (2003) şi ”Cinderella Man” (2005), aceasta din urmă fiind o nouă colaborare cu regizorul Ron Howard.

A colaborat din nou cu regizorul Ridley Scott la ”A Good Year” (2006), ”American Gangster” (2007), ”Body of Lies” (2008), ”State of Play” (2009) şi ”Robin Hood” (2010).

Printre producţiile recente în care a jucat se numără ”Broken City” (2013), ”Man of Steel” (2013), ”Noah” (2014), ”Fathers and Daughters” (2015), ”The Nice Guys” (2016), ”The Mummy” (2017), ”Boy Erased” (2018).

”The Water Diviner” (2014) a reprezentat debutul său regizoral, o peliculă despre un tată care îşi caută fiii în Europa după încheierea Primului Război Mondial.

A fost căsătorit cu actriţa Danielle Spencer cu care are doi băieţi.

Până în prezent, a câştigat 35 de premii şi a fost nominalizat la 74 de distincţii, conform imdb.com.

Documentar realizat de Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare