Ploaie înghețată. Peste 300.000 de clienți privați de electricitate

Peste 300.000 de consumatori Hydro-Quebec sunt lipsiți de electricitate în acest moment și ei trebuie să se înarmeze cu răbdare, compania având nevoie de mai multe ore de lucru înainte să restabilească alimentarea cu energie electrică.

Căderile prelungite de ploaie înghețată combinate cu vântul puternic au condus la această situație. Cele mai afectate regiuni sunt Laurentides, Laval și Lanaudière.

Commission scolaire de Laval (CSDL) a invitat părinții să urmărească site-ul său web și  conturile sale pe rețele sociale precizând că este foarte posibil ca școlile să fie închise marți, 9 aprilie, dacă situație nu revine la normal în următoarele ore.

Pentru cele mai multe sectoare, Hydro-Quebec nu poate preciza când alimentarea cu energie electrică va fi restabilită, precizând doar că toate echipele, inclusiv ajutor din afara companiei, sunt la lucru.

În acest moment (ora 20.27), la Montreal 21.687 de case sunt fără curent electric. La Laval, 88 810, în Laurentides 93.948 iar în Lanaudière 89.639 de clienți.

 

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare