Marius Vizer a demisionat din funcţia de preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Judo

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, Marius Vizer, a demisionat din funcţia de preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Judo, anunţă, marţi, FRJ pe site-ul său oficial.

“În urma unei scrisori adresate domnului Cozmin Guşă, preşedinte al Federaţiei Române de Judo, domnul Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, îşi anunţă demisia din poziţia de preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Judo. Această decizie urmează a fi avizată de către Comitetul Director al federaţiei în următoarea şedinţă”, se menţionează pe site-ul citat.

FRJ nu anunţă motivele demisiei, însă conform scrisorii publicate de site-ul romanialibera.ro, Marius Vizer a renunţat din cauza “managementului eronat sau viciat al Federaţiei Române de Judo din ultimii ani”.

“Datorită seriilor de evenimente legate de managementul eronat sau viciat al Federaţiei Române de Judo din ultimii ani, precum şi ale animozităţilor actuale care duc la scindarea acesteia, cu mare regret îmi anunţ demisia din funcţia de preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Judo”, scrie Marius Vizer în scrisoarea transmisă FRJ, transmite Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare