Nu putem controla decât puține dintre fațetele destinului nostru, dar în lumea pragamatică, în care trăim, unde totul poate fi redus la probleme și la soluții avem posibilitatea de a ne alege locul în societate printre oamenii-probleme sau printre oamenii-soluții.

Evident, separarea nu poate fi netă. Fiecare om este, concomitent, în zilele noastre, o problemă și o soluție, dar sensul vieții lui este dat de ceea ce urmărește să fie.

Un profesor, un fermier, un medic un avocat, un instalator un antreprenor, sunt oameni care fac parte din soluția unor probleme, dar asigurarea condițiilor – economice, sociale, politice etc. – pentru ca ei să aplice cu eficacitate soluțiile găsite este o problemă a altora.

Pentru rezolvarea ei se mobilizează alte persoane ori alte segmente sociale, furnizoare de soluții: politicieni, cercetători, manageri, economiști, programatori etc.

De asemenea, fiecare om trece prin perioade triste în care este silit să fie mai ales o problemă pentru ceilalți (boală și bătrânețe în primul rând) și altele, faste, când totu-i merge din plin și contribuția lui socială este prețuită. Nimeni nu este vinovat pentru situațiile în care este silit să devină o problemă după cum nimeni nu-și poate atribui în exclusivitate meritele pentru găsirea unor soluții la probleme complexe – colective sau individuale.

În schimb, insul perfect valid și conștient de ce face, cu atitudini anti sau asociale, ignoirant și revendicativ mereu de drepturi fără să fie preocupat nici o clipă de responsabilități și de datorii civice, impostor, necinstit, abuziv sau cu un comportament realmente parazitar care trăiește prin crearea de dificultăți altora este un ins mereu problemă și o povară socială.

CITEȘTE ȘI:  Internetul și politica fricii

Uneori el este confundat cu categoria zisă a descurcăreților, dar apropierea e falsă. Căci abilitatea lui nu constă în inventivitatea de a depăși obstacolele (=de a găsi soluții la probleme dificile), ci doar în a le deplasa obstacolele în direcția altora. El se mândrește cu capacitatea de a trece prin viață aidoma dopului de plută pe apă, fără să se ude, așadar fără efort și fără să se implice în ceva care ar fi folositor altora.

În literatură, există, asemănător cu el, personajul „omului de prisos” – bine ilustrat de scriitori ruși precum Goncearov – care nu face nimic, nu lipsește nimănui când dispare și care vine și pleacă din lume, fără să fi lăsat vreo urmă în jurul lui.L-am putea numi astăzi omul-teflon.

Soluțiile societății pentru a deplasa oamenii problemă, teflon sau inșii de prisos în rândul oamenilor cu o personalitate pozitivă sunt totdeauna costisitoare și uneori ineficace. Dar, în ansamblu, la nivel global, într-o societate democratică, bine organizată, bilanțul este pozitiv.

***

Așa încât, până la urmă, un răspuns posibil la vechea și grava întrebare despre „sensul vieții”, care a generat numeroase răspunsuri filozofice pesimiste ar putea fi căutat în spiritul epocii în care trăim.

CITEȘTE ȘI:  Internetul și politica fricii

Tot ce e produs de mâna și mintea noastră este mai mult sau mai puțin efemer dar nu trebuie să căutăm sensul eforturilor noastre în permanența lucrului finit, ci în evoluția durabilă care a condus la el și va conduce înm continuare, și datorită nouă, dincolo de el.

Certitudinea că faci parte din masa imensă de oameni care, de-a lungul mileniilor au împins lumea înainte până la starea ei de acum, fiecare în felul și după puterile lui, cu soluții pozitive la probleme complexe ori mărunte, individuale, familiale ori colective îți poate da satisfacția unui bilanț meritoriu, chiar dacă modest N-ai trăit degeaba.

În schimb, dacă îți dai seama că nu faci nimic pentru nimeni, că mintea îți e inertă ori impostoare, isteață doar în a căuta avantaje egoiste nemeritate, dacă sufletul îți este închis la problemele lumii și ale altora din jurul tău, atunci ai motive să-ți spui că-ți irosești viața.

Căci de-ar fi fost toți aidoma ție, omenirea ar trăi și astăzi în caverne. Le datorezi celorlalți, dinaintea și din timpul tău, în întregime, până la ultima virgulă, viața civilizată și comodă de care te bucuri și ideile, multe, puține care îți mobilează mintea.

Dar dându-ți seama de toate astea nu cumva ai o șansă să te transformi?

Ad