Părinţii danezi, obligaţi să urmeze un curs pentru a putea divorţa

Părinţii danezi care, până recent puteau divorţa printr-un singur clic, fără o perioadă de reflecţie sau fără a fi necesară prezenţa în faţa unui judecător, trebuie să urmeze un curs online pentru obţinerea disoluţiei căsătoriei.

Începând de la 1 aprilie, în conformitate cu noul cod privind divorţul, părinţii trebuie să urmeze un modul de aproximativ treizeci de minute, disponibil gratuit, menit să le faciliteze navigarea în noua viaţă alături de copiii lor, în caz contrar ei rămânând căsătoriţi.

Acest curs face parte din programul “Cooperare după divorţ”, o platformă online creată de cercetători de la Universitatea din Copenhaga şi adoptată de clasa politică drept soluţie salvatoare pentru cuplurile căsătorite care intenţionează să se separe.

„Cursul digital răspunde la unele dintre întrebările esenţiale ce apar în timpul divorţului”, a declarat ministrul pentru Copii şi Afaceri Sociale din Danemarca.

Disponibil pe computer dar şi sub formă de aplicaţie, programul cuprinde 17 module care oferă soluţii concrete pentru situaţii potenţial frustrante, de la organizarea zilelor de naştere până la probleme şcolare, relatează AFP citată de Agerpres.

În Danemarca s-au înregistrat aproape 15.000 de divorţuri în 2018, respectiv 46,5% dintre căsătorii. 70% dintre minori trăiesc împreună cu ambii părinţi.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare