Cunoșteam după mâinile mamei că vine Paștele. Întâi erau murdare de lut. Lipea cu lut și cu balegă cuptorul mare din curte. Fiindcă era singurul cuptor de pe uliță și toți vecinii veneau la noi să coacă de Paște. Trebuia să arate frumos.

Pe urmă mâinile ei erau vineții și încrețite de la spălat. Scoatea o balie mare în ogradă, lângă cuptorul de pâine, și spăla tot din casă. Freca pe maglă haine, țoalele de pe jos, covoarele de pe pereți, cearșafurile. Printre copaci începeau să fâlfâie aripile umede ale zestrei. În mugurii crăpați ai livezii intra miros de leșie, de sodă, de săpun făcut în casă, tare ca piatra.

Totul se primenea în așteptarea luminii de Paște. Cuptorul, rufăria, casa, inimile noastre. Ne punea mama să ne rugăm în fiecare seară. Mai mult și mai fierbinte decât în celelalte seri. Cine nu se ruga, ne spunea mama, nu va primi nimic de Paște. Isus venea la noi mirosind a cozonac.

Apoi mâinile mamei se făceau albe ca laptele. Frământa într-un lighean uriaș aluatul pentru cozonaci. Într-unul mai mic făcea de pască. Mai cocea pâine, alivenci, păunițe, plăcinte.

O săptămână nu se mai răcea cuptorul din ogradă. Noi, copiii, ne învârteam în jurul namilei răsturnate cu burta în sus, din care ieșeau mormane de bunătăți. Primeam câte ceva de la toți vecinii care coceau la noi.

Venea țața Maria lu’ Voroneanu, de peste drum, cu tăvile de cozonac în cap.

După țața Maria venea moș Ghiță Andrici. Aducea lemne de acasă, făcea focul. Când vatra era potrivit de încinsă, venea țața Lența a lui cu tăvile. Aluatul uns cu ou și cu unt de casă împrăștia în jurul lui o lumină galbenă, caldă, ca de icoană.

Urma țața Maria lu’ Zamfir. Ea era cea mai necăjită de pe uliță. Avea paișpe copii și cei mai puțini cozonaci. Nici nu umplea un cuptor. Îi mai dădea mama câteva tăvi. „Ca să nu ardă focul degeaba”, zicea ea. Inima dădea, nu mâna.

CITEȘTE ȘI:  Reiki și țața Ileana

Veneau la rând țața Maria cu nenea Fănică lu’ Aramă punând la copt împreună cu țața Chița și bădia Costică lu’ Topală. N-aveau copii pe-acasă, pentru cine să coacă?

Amândoi bărbații își băteau tot anul nevestele cu biciușca. Amândoi erau căruțași. Cum dădeau în cai, dădeau și în femei. Dar de Paște, când veneau la copt, se îmbrăcau frumos, se bărbiereau, se abțineau de la băutură, umblau pe lângă nevestele lor chinuite ca niște cavaleri. Ceva îi îmblânzea și îi făcea parcă tineri și mai frumoși, opaițul privirii lor stinse își întețea flăcăruia.

Vlădenii nu veneau, ei erau pocăiți. Nu coceau de Paște.

Nici țața Natalia lu’ Ghleber nu venea la cuptor. Era și ea pocăită.

Leuraș cocea pe ulița cealaltă, la Oniciuc, la care trecea prin fundul grădinii.

Țața Anica cocea ultima. Era necăjită, mânca tot anul numai borș de cartofi. Dar la cozonaci nu se zgârcea. Parcă făcea pentru toată ulița. Și tare frumoși îi mai ieșeau!

La urmă de tot cocea mama. Un munte de cozonaci – fiindcă eram mulți copii; și nesătui.

Așteptam ziua întâia de Paște, să ne spălăm pe mâini cu un ou roșu, în loc de săpun, într-o apă în care mama punea un ban, apoi să mâncăm. Îl iubeam pe Isus fiindcă prin el căpătam atâtea bunătăți.

Voroneanca a dat în beție și n-a mai copt de Paște, mânca pe la vecini.

Țața Maria lu’ Zamfir a murit, lăsând în urmă un cârd de copii, și nimeni după ea n-a mai venit la cuptor.

Țața Maria și nenea Fănică s-au stins și ei.

Țața Lența și moș Ghiță s-au pocăit. Mergeau la adunare și cântau, nu mai amețeau caișii cu mirosul de cozonac.

Țața Anica s-a pocăit și ea.

Țața Chița a murit bătută de bici, bădia Costică al ei a murit bătut de soartă.

CITEȘTE ȘI:  Ce alegem de Paşti?

Leuraș s-a pocăit.

Mulți oameni se pocăiau. Primeau pachete cu ulei și cu zahăr din America.

Cozonacii de pe uliță s-au împuținat. A rămas doar mama să lipească în fiecare an cuptorul și să aprindă în el un foc parcă altfel decât tot focul. Erau tot mai puțini cozonaci în cuptorul nostru și tot mai puțini oameni pe la biserică.

Mama s-a mutat la oraș, la fabrică. Făcea de-acum cozonaci la aragaz.

Nimeni nu s-a mai atins ani de zile de cuptor. A stat acolo ca un animal la bolniță, în ploaie, în viscol, sub arșiță, până s-a prăbușit.

Știu locul acela. E cald și acum. De câte ori calc pe acolo, mâna se ridică în gestul repetat al crucii, parcă ar împărți bucuria cozonacului între burtă, inimă și frunte.

Așa venea Isus la noi, copiii din vechime: făcut de mâna mamei, copt în iesle de lut. Ieșea rumen din cuptor, o lua pe uliță în sus, umplea tot satul și se răspândea până la cer.


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
Ad