Armata indiană, pe urmele lui Yeti, omul zăpezilor

Alpinişti militari indieni, aflaţi în misiune în Nepal, au anunţat că au descoperit nişte urme de paşi în zăpadă despre care cred că ar fi fost lăsate de misteriosul “om al zăpezilor” sau Yeti, conform unui comunicat dat presei marţi de Armata Indiană.

Considerat un mit de către majoritatea oamenilor de ştiinţă, Yeti face parte din folclorul nepalez şi se crede despre el că trăieşte la altitudini mari în Himalaya.

Într-un mesaj postat pe Twitter şi însoţit de fotografii, alpiniştii militari susţin că urmele de paşi, fotografiate în zăpadă în apropiere de o tabără de lângă Muntele Makalu la 9 aprilie, aveau 81 de centimetri lungime şi 38 de centimetri lăţime.

Pentru prima oară, o expediţie de alpinişti ai Armatei Indiene a descoperit urmele de paşi ale bestiei mitice Yeti, conform mesajului postat pe Twitter de militari.

Localizat la graniţa dintre Nepal şi China, masivul Makalu este unul dintre cei mai înalţi munţi din lume. La picioarele sale se află Valea Makalu-Barun, o zonă sălbatică foarte izolată în care au mai fost organizate expediţii de căutare a lui Yeti, transmite Reuters citată de Agepres.

Daniel C. Taylor, un cercetător care a explorat extensiv Valea Makalu-Barun şi care a scris o carte despre misterul lui Yeti, a sugerat că urmele fotografiate în zăpadă aparţin probabil unor urşi.

Poveştile despre hominizi uriaşi, sălbatici, care ar trăi în Himalaya, au captat imaginaţia alpiniştilor care veneau în Nepal încă din anii ’20 ai secolului trecut. Mulţi dintre aceştia, printre care şi celebrul Sir Edmund Hillary, au lansat expediţii în căutarea lui Yeti, fără a găsi nimic.

În 2008, alpinişti niponi care se întorceau de la o escaladă din vestul Nepalului, au declarat pentru Reuters că au văzut urme ce păreau să-i aparţină lui Yeti. Povestea lor nu a avut credibilitate pentru că, deşi erau echipaţi cu aparate de fotografiat şi de filmat, nu au făcut nicio poză sau înregistrare cu urmele care le-ar fi atras atenţia. În acelaşi an, doi americani au anunţat că au descoperit rămăşiţele unei fiare pe jumătate om, pe jumătate maimuţă. Până la urmă s-a dovedit că aceste “rămăşiţe” erau un costum de gorilă din cauciuc.

În 2017 un grup de oameni de ştiinţă a examinat mai multe urme şi “dovezi” despre care se presupunea că ar proveni de la Yeti, adunate din întreaga regiune himalayană şi au constat că acestea proveneau de fapt de la urşi.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare