25 de ani de la inaugurarea Eurotunelului

La 5 mai se împlinesc 25 de ani de la deschiderea traficului prin tunelul ce leagă Franţa de Marea Britanie pe sub Canalul Mânecii – Channel Tunnel sau Eurotunelul.

Eurotunelul este cel mai lung tunel submarin din lume. Are 38 de kilometri lungime, se află la 40 de metri sub fundul mării şi leagă localităţile Folkestone din Marea Britanie şi Coquelles din Franţa. Prin aceste tuneluri se circulă doar pe calea ferată. Autoturismele şi camioanele sunt încărcate pe platforme feroviare pentru a trece dintr-o ţară în alta iar pasagerii circulă cu trenul Eurostar, conform site-ului www.getlinkgroup.com.

Tunelul de întreţinere, aflat între cele două tuneluri de cale ferată permite accesul şi evacuarea pasagerilor în caz de incidente. De asemenea, este menţinut în stare presurizată pentru a nu permite fumului să circule prin el în caz de incendiu în tunelurile de cale ferată.

Ideea unui tunel care să lege Marea Britanie de Europa continentală este destul de veche. Primul proiect concret al unei subtraversări a Canalul Mânecii i-a aparţinut inginerului de mine francez Albert Mathieu-Favier. Aceasta prevedea un tunel cu două niveluri. Cel superior, pavat şi iluminat de lămpi cu ulei urma să fie traversat de poştalioane, iar cel inferior pentru drenarea apei de infiltraţie. Anul următor, Henry Motray propune un tunel subacvatic realizat din secţiuni prefabricate din fier, conform sursei citate.

Pe 25 august 1855, regina Victoria a Marii Britanii şi Napoleon al III-lea al Franţei au aprobat proiectul unui tunel submarin realizat de inginerul de mine Thomé de Gamond. Proiectul a fost prezentat la Expoziţia Universală de la Paris din 1867, iar în 1880 au avut loc primele excavări cu maşini de săpat tuneluri de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii.

La 26 iulie 1957, Louis Armand, directorul Societăţii Naţionale a Căilor Ferate din Franţa a constituit Grupul de Studiu pentru Channel Tunnel. Acest grup a prezentat guvernelor francez şi britanic o propunere de legătură pe sub Canalul Mânecii, cuprinzând două tuneluri separate de cale ferată şi un tunel de întreţinere, între acestea. Abia în 1973 va fi semnat tratatul dintre Franţa şi Marea Britanie de către Edward Heath, premierul britanic, şi Georges Pompidou, preşedintele francez. Doi ani mai târziu, proiectul este oprit din cauza crizei petrolului şi a dificultăţilor financiare, mai notează sursa citată.

Totuşi, proiectul nu a fost abandonat. Guvernele francez şi britanic au chemat la consultări investitori privaţi pentru construcţia şi operarea viitorului canal. Au fost selectate patru propuneri – un tunel, un pod suspendat, o serie de insule artificiale, poduri şi un tunel şi un proiect de autostradă şi cale ferată. Proiectul câştigător a fost declarat cel al Eurotunelului prezentat de către un consorţiu franco-britanic.

La 12 februarie 1986 este semnat Tratatul de la Canterbury între Franţa şi Marea Britanie pentru construcţia Eurotunelului, iar la 14 martie a fost semnat Acordul de concesiune pentru finanţarea şi administrarea Channel Tunnel în favoarea “France-Manche SA / The Channel Tunnel Group Ltd.” pentru o perioadă de 55 de ani.

Săpăturile au început la 15 decembrie 1987 în partea britanică şi la 28 februarie 1988 în partea franceză. Cele două părţi ale tunelului de întreţinere au fost unite la 1 decembrie 1990 la ora locală 12.12, tunelul de nord a fost unificat la 22 mai 1991, ora 12.00 iar cel de sud la 28 iunie 1991, ora 12.50. Instalaţiile au fost montate în 1994, din ianuarie până în aprilie şi tot în acele luni au fost realizate şi testele întregului sistem.

La 6 mai 1994, Channel Tunnel a fost inaugurat de către regina Elisabeta a II-a şi de către preşedintele François Mitterand. Primul tren comercial a circulat prin tunel la 1 iunie 1994, mai notează sursa citată.

Până la 27 iunie 2006, prin Eurotunel trecuseră 100 de milioane de clienţi, până în 16 decembrie 2008 trecuseră 50 de milioane de vehicule, iar până la 1 martie 2010 au traversat Canalul Mânecii 500.000 de câini şi pisici. Un punct istoric îl reprezintă ziua de 26 ianuarie 2018 când pe sub Canalul Mânecii au fost transportate 7.023 de camioane, în ambele direcţii, conform site-ului citat.

În 2013 a fost lansat serialul “The Tunnel” (“Tunelul”), în care este vorba despre o crimă petrecută în Eurotunel. Multe scene ale serialului sunt filmate chiar în interiorul tunelului, conform www.imdb.com.

Documentar realizat de Agerpres.

Sursa foto: getlinkgroup.com

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare