Agenţia Fitch a reconfirmat ratingul de ţară şi perspectiva stabilă a României

Agenţia de rating Fitch a reconfirmat vineri atât calificativul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală, cât şi perspectiva stabilă, anunţă Ministerul Finanţelor Publice pe pagina sa de Facebook.

Conform sursei citate, decizia agenţiei este susţinută de nivelurile moderate ale datoriei publice şi al PIB-ului pe cap de locuitor, precum şi de evoluţia pozitivă a indicilor dezvoltării umane, care se situează la niveluri superioare faţă de alte ţări din aceeaşi categorie de rating recomandată pentru investiţii “BBB”.

Principalii factori care ar putea conduce la îmbunătăţirea ratingului de ţară sunt: reducerea riscurilor asupra stabilităţii la nivel macroeconomic şi îmbunătăţirea credibilităţii politicilor macroeconomice, asigurarea consolidării fiscale care ar îmbunătăţi traiectoria pe termen lung a ponderii datoriei publice în PIB, precum şi îmbunătăţirea poziţiei financiare externe.

La mijlocul lunii martie, Agenţia de rating Standard & Poor’s (S&P) a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în moneda locală şi valută, precum şi perspectiva stabilă, transmite Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare