Ocupat, ocupat, dar chiar să nu scriem nimic la ziar, asta nu se face….(trebuie să ne merităm statuia, nu?). Și cum pe Facebook nu există zi fără certuri și insulte, numite pompos „dezbateri”, ia să vedem ce e de făcut pentru a se ajunge la o formă civilizată de dialog în spațiul public.
Așadar, există o diferență esențială între un dialog și o dezbatere.
Un dialog are loc de regulă între două persoane preocupate de găsirea adevărului, în timp ce o dezbatere se petrece între persoane care doresc să își impună punctul de vedere (adică să aibă dreptate).
Nu este deloc același lucru. De pildă, în politică, dezbaterile între partide și candidați au loc îndeobște în timpul campaniei electorale, iar dialogurile au loc după alegeri, când trebuie găsite soluții comune.
Așadar, când două persoane au o discuție aprinsă pe o tema spinoasă, putem să ne aflăm într-una din cele trei situații:
1. Unul din ei greșește (de regulă fiecare crede că celălalt)
2. Nici unul nu greșește. Deosebirile apar pentru că fiecare vede lucrurile dintr-o altă perspectivă.
3. Ambele persoane greșesc.
Problema care aprinde dezbaterea și o deviază deseori spre dispute nu tocmai elegante este tocmai certitudinea părerii proprii. Având în vedere cât de puțin probabil este ca noi să avem întotdeauna dreptate și celălalt întotdeauna să se înșele, partea aceea cu insulte și ironii ar trebui evitată, dacă participanții combatanți ar avea o minimă smerenie și și-ar recunoaște limitele.
Înainte de a intra într-o discuție pe o temă foarte controversată, (indiferent dacă discuția este despre evoluție sau creație, liberalizarea sau interzicearea avortului, drepturile minorităților sexuale sau religioasă, ori politicile sau tweet-urile lui Donald Trump), dacă ceea ce ne interesează este adevărul și nu să avem dreptate, ar trebui convenite câteva reguli:
1) SĂ LĂSĂM ARMELE LA VESTIAR
Dacă vrem să vorbim despre un subiect cald, să nu venim la luptă cu intenția de a trage în oponent, ci de a-l asculta, pentru că apoi să ne putem afirma punctele de vedere.
2) SĂ NU NE ASCUNDEM ÎN SPATELE UNOR PSEUDONIME, CONTURI FALSE, FĂRĂ POZE ȘI FĂRĂ IDENTITATE.
Consider că anonimatul scoate la iveală cel mai rău lucru din oameni. Gândește-te cum ai vorbi în fața unui public pretențios, și dacă ai fi gata să răspunzi juridic pentru tot ce afirmi – atunci șansele să spui ceva util și articulat cresc vertiginos. Dimpotrivă, înjurând sub „protecția” anonimatului, îți arăți mai degrabă adevărată față…. (de bădăran fricos și nesigur).
3) SĂ PRESUPUNEM INTENȚIA BUNĂ DIN PARTEA CELUILALT. (CEL PUȚIN PÂNĂ LA PROBA CONTRARIE)
Trebuie să ne imaginăm că cei ce se exprimă pe un subiect o fac cu bune intenții, chiar dacă nu ne plac valorile lor, poziția lor politică, religioasă etc. Să presupunem deci că iau parte la dezbatere pentru că vor să rezolve o problema, și că există un motiv bun pentru care ei cred ceea ce cred, chiar dacă pentru noi pare o nebunie.
4. SĂ CĂUTĂM ÎN PERMANENȚĂ ADEVĂRUL, ȘI SĂ ADMITEM CĂ CELĂLALT POATE SĂ ȘTIE CEVA CE NOI NU ȘTIM (REGULĂ PE CARE AM DESCOPERIT-O SINGUR, ÎNAINTE SĂ O CITESC LA JORDAN PETERSON. HA!).
Așa ar trebui să procedăm în orice dialog. Ar trebui să urmăm adevărul, oriunde ne-ar conduce, să nu ignorăm nici un fapt verificabil, și să nu ne fie frică să ne schimbăm opinia, dacă argumentele aflate sunt solide.
Această înseamnă implicit că trebuie să combatem corectitudinea politică, limba de lemn, frica și intimidarea, și să apărăm libertatea de expresie. Nu se poate ajunge la adevăr prin cenzură. Cenzura vorbirii conduce cu timpul la cenzura gândirii, iar cenzura gandirii la imbecilizarea si masificarea populației. Până și miliardarul George Soros, sponsorul mondial al progresismului, o scrie, pe site-ul său: „A full and fair discussion is essential for democracy” (atâta vreme cât se ajunge la concluziile dorite de el, bineînțeles!).
Nu știu cât v-am lămurit, și cât aceste reguli vă vor transforma în maeștri ai dialogului sau vă vor ajuta să descoperiți noi adevăruri, dar eu mi-am făcut datoria. De acum încolo, să nu spuneți că nu știați!
