Canadiaul Denis Shapovalov îl va întâlni pe Djokovic în turul doi la Roma

Tenismanul canadian Denis Shapovalov l-a învins pe spaniolul Pablo Carreno, 6-3, 7-6 (7/5), şi va fi adversarul sârbului Novak Djokovic, liderul mondial, în turul 2 al turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 5.207.405 euro.

Tânărul Shapovalov, 20 de ani, locul 22 ATP, s-a impus după o oră şi 35 de minute în faţa unui adversar mai în vârstă cu şapte ani, aflat pe poziţia a 43-a în ierarhia mondială.

Djokovic este calificat direct în turul 2 la Roma. Duminică, sârbul a câştigat pentru a treia oară în cariera sa turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid. El l-a întâlnit până acum o singură dată pe Shapovalov, pe care l-a învins în acest an la Australian Open, menţionează EFE citată de Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare