Ieşim de la Good Times, clubul de jazz de pe strada Broughton. Muzicienii au fost un grup de studenţi, amănunt care ne-a lăsat, cumva, nesatisfăcuţi.
În alte seri, pianul, bateria, contrabasul, saxofonul ori trompeta au fost muncite de muzicieni recunoscuţi în oraş.
Doamnele merg în faţa noastră. El fumează un trabuc. E inginer, la fel ca mine, dar unul care se îmbracă în orice împrejurare, inclusiv în orele de serviciu, ca un artist. Pantaloni albi cu cămaşă neagră ori roşie… Pantaloni de culoare cărămizie cu cămaşă albă ori neagră… Părul sur, cât i-a mai rămas, şi-l ţine strâns într-o coadă lăsată peste gulerul cămăşii.
Nevasta lui e canadiană anglofonă, motiv pentru care conversaţia, în timpul cinei, s-a desfăşurat în engleză. Acum doamnele o ţin tot aşa, în timp ce noi am virat-o pe româneşte. Vorbeşte lejer împleticit. La cină, ei au împărţit o sticlă de vin, iar el a mai suplimentat cu un pahar generos de whiskey, în timp ce noi ne-am mulţumit cu câte un pahar de vin.
„Îl ştii pe Harry Tavitian… Mamăăă, ce bun era la pian! Am fost la Preoteasa cu el!”
„Eu am văzut acolo numai filme…”
„Eram în sală când a venit… Un meseriaş!”
„Te cred, era la fel de cunoscut ca Jonny Răducanu…”
„Aaaa, Johnny… Coboram odată dintr-un taxi, cred că în piaţa Kogălniceanu… Când mă uit în jur, ce crezi?”
„L-ai văzut pe Johnny!”
„Exact! Ce vremuri… Iar la Carul cu Bere ne vedeam mereu cu Florian Pittiş!”
„Mergeam şi eu la Carul cu Bere, dar pe Pittiş l-am văzut doar la teatru… Cum se numeau cei patru Beatles, Anchetă asupra unui tânăr care n-a făcut nimic…”
„Nooo, eu vorbeam cu el la Carul cu Bere!”
„Dădea un show acolo?”
„Nooo, era client! Venea la masa noastră, mergeam noi la masa lui, vorbea cu noi…”
„Bea mult?”
„Nu bea deloc! Îşi lua o cafea şi vorbea!”
Trecem strada, cu doamnele tot înaintea noastră. Un biciclist frânează brusc, aproape atingându-l. Amicul îl apostrofează crunt, apoi se împiedică şi evită in extremis o căzătură. Biciclistul pare şocat, dar îşi vede de drum.
Îl întreb dacă se simte bine. Îmi spune că-i cam obosit. Îl întreb dacă paharul ăla de whiskey a fost bun. Îmi spune că a fost, dar cauza oboselii e sticla de vin băută de unul singur acasă, înainte de a ieşi în oraş.
„Octavian Paler, altă figură! Nevastă-mea, prima mea nevastă, era studentă la filologie… iar Paler avea un cerc, la Universitate!”
„Un cenaclu?”
„Aşa, un cenaclu… Şi Paler ştii că era un dizident!”
„Da, sigur.”
„Mamăăă, ce vremuri!”.
