Roger Federer, accidentat, s-a retras din turneu de la Roma

Tenismanul elveţian Roger Federer, accidentat la piciorul drept, s-a retras din turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, vineri, înaintea meciului din sferturi cu grecul Stefanos Tsitsipas, a anunţat ATP, citat de agenţiile de presă.

”Nu sunt sută la sută pe plan fizic şi după discuţii cu echipa mea am decis să nu joc”, a afirmat elveţianul de 37 de ani într-un mesaj transmis de ATP.

Forfait-ul lui Federer la Roma a venit la câteva ore după cel al japonezei Naomi Osaka, liderul clasamentului mondial feminin, ambii susţinând joi câte două meciuri. Federer s-a impus mai întâi în faţa portughezului Joao Sousa, cu 6-4, 6-3, după care a avut un meci dificil cu croatul Borna Coric, câştigat cu 2-6, 6-4, 7-6 (9-7).

Tsitsipas s-a calificat fără joc în semifinale la Roma, unde îl va înfrunta pe învingătorul dintre spaniolii Rafael Nadal, al doilea favorit, şi Fernando Verdasco. Tsitsipas a câştigat săptămâna trecută în faţa lui Nadal, în semifinale la Madrid, cu 6-4, 2-6, 6-3, scrie Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare