Locul în care trăim devine tot mai irelevant. Poţi face lucruri bune la Bucureşti sau la Montreal, la Iaşi sau la Sydney. Aşa cum, lipsit fiind de simţul ridicolului, arăţi la fel în orice colţ al Pământului te-ai afla. Românii îşi schimbă trăsăturile, se maturizează şi, cu timpul, capătă şansa de a surprinde în mod plăcut lumea. Există, aşadar, şi o parte bună a plecării din ţara de origine.

Iată doar câteva idei, scoase dintr-un „dialog la distanţă” cu Dan Lungu, scriitor, universitar şi francofon, pe deasupra. Dan Lungu a fost tradus în zece limbi şi s-a bucurat de o atenţie specială din partea publicului european, mai ales după apariţia cărţii „Sunt o babă comunistă”.

Asta se întâmpla prin 2007, iar de atunci s-a pus la cale şi o ecranizare, în regia lui Stere Gulea. Romanul amintit are „o dimensiune canadiană”, intriga aducând în prim-plan o pensionară şi pe fiica ei emigrată în ţara în care şi dumneavoastră aţi ales să vă stabiliţi. Vă invit să aflaţi ce gândeşte un om care a studiat în străinătate şi care a decis să rămână în România, în ciuda tuturor exasperărilor cotidiene.

George Rădulescu: Literatura românească a zilelor noastre are vreo şansă de a-şi (re)căpăta anvergura europeană, în sensul de a reuni câţiva autori de care să fi auzit şi restul lumii?

Dan Lungu: Literatura română este într-o pasă foarte bună, avem mai mulți autori de talie europeană și o efervescență a vieții literare. Problemele pe care le văd sunt o piață restrânsă de carte și promovarea precară a culturii românești în străinătate, cu atât mai mult cu cât în cazul literaturii este nevoie de traducere, nu e ca la muzică sau ca în artele vizuale.

Ca să fie auzit în Europa și mai departe, scriitorul român trebuie să fie tradus și apoi publicat în diferite spații culturale. Pentru asta trebuie să existe o politică articulată a statului, a Uniunii Scriitorilor din România, a editurilor.

ICR-ul de pe vremea lui Horia-Roman Patapievici a omologat un model de succes în promovare, dar din pricina amestecului politicii s-a ales praful. Niciodată nu au fost traduse atâtea cărți românești și nu au existat atâtea ecouri internaționale ca în cei șapte ani de glorie ai ICR-ului. Era un bun început. Încă 15-20 de ani să fi mers în același ritm, altul ar fi fost statutul literaturii române pe piețele literare străine și în conștiința publicului.

Inspirat de acel model, am creat la Iași, alături de Lucian Dan Teodorovici și Florin Lăzărescu, FILIT, adică Festivalul Internațional de Literatură și Traducere, în care se reunesc autori, traducători, editori, manageri culturali din toată Europa și nu numai.

Festivalul nostru este o instituție care, printre altele, stimulează schimbul cultural și vizibilitatea internațională, dar nu e suficient, nu poate suplini o politică culturală externă coerentă a statului.

Ultimii 30 de ani şi-au lăsat amprenta şi asupra producţiei literare din ţară. Cum anume?

Libertate, diversitate, efervescență sunt primele cuvinte care îmi vin în minte. Apoi avem o descentralizarea a vieții culturale, foarte multe evenimente importante se întâmplă în țară, nu la București.

Se publică relativ ușor, chiar și la debut, s-au volatilizat generaționismele care au ritmat perioada comunistă, critica literară și-a pierdut din autoritate, numărul de titluri publicate a crescut exponențial, numărul de cititori a scăzut dramatic. E o perioadă cu multe schimbări.

Aţi citit vreun text al unui poet sau prozator român stabilit în străinătate după 1989?

CITEȘTE ȘI:  Totul pornește dinspre culoare

Fără îndoială. Pe unii chiar i-am întâlnit la târguri de carte sau festivaluri în străinătate sau în țară.

În general, nu mă interesează unde e stabilit autorul, cu atât mai mult cu cât trăim într-o lume dinamică. Devine tot mai irelevant locul. Mă interesează cărțile, mai puțin autorii ca persoane.

Putem vorbi despre apariţia unei literaturi a diasporei româneşti?

Nu cred și nici nu e relevant. Literatura e bună sau proastă, indiferent unde e scrisă. Cu toții suntem scriitori de limbă română, indiferent unde trăim.

Mai interesant mi se pare cazul scriitorilor plecați din România care scriu în altă limbă, în engleză, franceză, germană, italiană, ca să dau exemple de limbi în care știu sigur că unii conaționali se exprimă. Cum i-am încadra pe aceștia în literatura diasporei românești?

Făcând un exerciţiu de imaginaţie, dacă aţi fi în situaţia de a acorda anul acesta premiul Nobel pentru literatură, cui i l-aţi oferi?

Sunt destui care l-ar merita. Eu i l-aș da, de pildă, lui Ian McEwan (n.a. romancier şi scenarist, considerat de publicaţia „The Times” printre cei mai însemnaţi 50 de scriitori britanici de după 1945).

„Nu m-am gândit să plec din România”

dan lungu

Se mai face bine România din punct de vedere social, domnule Lungu?

Grea întrebare. Statisticile arată că neîncrederea între români este la cote alarmante. Dincolo de polarizări sociale, de țesut social destrămat, atunci când e afectată încrederea în aproapele tău e un semn cât se poate de prost.

În acest gol se infiltrează indiferența, lehamitea și ura, pe care politica le antrenează cu discursuri demagogice și populism.

Sărăcia unei mari părți a populației – inerentă unei societăți corupte, în care banii publici sunt drenați către baroni locali – e un mediu care favorizează discursul urii față de celălalt.

Fără stoparea corupției, cultura muncii cinstite, fără democrație și meritocrație nu putem reface încrederea în sine și în clasa politică a omului de rând, nu putem reface țesutul și dialogul social. Din acest punct de vedere, lupta împotriva corupției nu e doar o datorie morală, ci și o misiune socială. De aici începe însănătoșirea.

În ultimii ani, v-aţi gândit vreodată să plecaţi definitiv în străinătate?

Nu. Am fost o persoană foarte mobilă, am călătorit mult și am făcut segmente din studii în străinătate, am stat cu rezidențe de scriitor în diferite țări și cred că această mobilitate m-a făcut să văd altfel lucrurile.

Acum stau în România și fac ceea ce cred că trebuie făcut. Asta nu exclude faptul ca într-o zi să plec în altă parte, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă, dar nu am un plan de mutare definitivă.

Ca scriitor, mă simt foarte legat de limba vie și de o realitate care când nu e exasperantă e fascinantă.

Ce i-aţi spune unui tânăr care v-ar mărturisi că se pregăteşte să părăsească definitiv România?

Dacă nu ți-e bine aici, du-te. Dacă vrei să stai și să lupți, stai. Dacă ai plecat și vrei să te întorci, întoarce-te. Niciuna din variante nu e rușinoasă, simte-te liber.

Ce vă deranjează cel mai mult în ţară, din punct de vedere social (nu politic)?

Sunt multe, foarte multe lucruri care mă deranjează, dar poate că cel mai strigător la cer este faptul că satul românesc a fost abandonat de către puterea politică. Cultural vorbind, în primul rând.

CITEȘTE ȘI:  Hashtag. Cu cărțile pe masă

Bibliotecile nu au mai primit cărți noi de ani buni, deseori funcționează în spații insalubre și friguroase, căminele culturale fie sunt pe jumătate dărâmate, fie sunt frumos renovate pe bani europeni dar bate vântul înăuntru, nu se întâmplă mai nimic, cu excepția nunților, cumătriilor și discotecilor. Ce să mai vorbim de librării sau chioșcuri de presă, astea au dispărut de mult.

Majoritate școlilor au în continuare toaletele afară, iar șoselele s-au degradat înfiorător.

Talentele care se nasc acum la sate, fie că vorbim de literatură, arte sau științe, sunt practic condamnate. Cine să le descopere, să le cultive și să le promoveze și mai ales cum?

Puteţi numi trei lucruri bune care se întâmplă astăzi în România?

Din punct de vedere cultural, există o efervescenţă în toate zonele, chiar dacă sistemul de finanţare nu este grozav. Libertatea de expresie există şi asta nu e puţin lucru, mai ales dacă ne uităm la ce se întâmplă în țări ca Ungaria sau Turcia.

În plan civic, există un spirit salutar, cu toate eforturile guvernanților de a controla ONG-urile și a le slăbi printr-o birocratizare excesivă.

Constat de asemenea o atitudine civică și în mediul rural, care e în creștere în ultima vreme. Ea vine pe o influență orizontală de la cei plecați la muncă în străinătate către cei rămași acasă.

Avem de-a face cu o modernizare a mentalităților în rural care nu vine de sus în jos, prin reforme ale statului, ci pe orizontală, ceea ce e, cred, o premieră în România. Aștept mari surprize sub acest aspect dinspre ruralul românesc în viitorul nu foarte îndepărtat.

Cine este Dan Lungu

Dan Lungu s-a născut în 1969 la Botoşani. Este conferenţiar la Catedra de Sociologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. A studiat în străinătate, urmând stagii de pregătire la Agen, Lille (Franța), Birmingham (Anglia) şi Perugia (Italia) în cadrul programului TEMPUS.

A scris o teză de doctorat cu titlul „Ipostaze sociologice ale propagandei și manipulării”. Nu a stat departe nici de politică, în prezent exercitând un mandat de senator, obţinut pe listele Uniunii Salvaţi România (USR).

Printre volumele semnate de Dan Lungu care au avut mare succes se mai numără „Cum să uiţi o femeie” (2009, Editura Polirom) şi „În iad toate becurile sunt arse” (2011, Editura Polirom). Romanul cu care a debutat în 2004, „Raiul găinilor”, a fost vreme de patru luni în topul vânzărilor editurii franceze „Jacqueline Chambon”, iar ediţia germană a fost declarată, în decembrie 2007, cartea lunii în Germania.


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
Ad