În perioada 23 – 26 mai au loc alegerile pentru Parlamentul European. Toate țările membre ale UE, inclusiv România, votează pentru a-și desemna reprezentanții în forul continental pentru următorii 5 ani.
Ca să înțelegem care este miza acestor alegeri, haideți să privim ce s-a întâmplat în Europa și în România de la ultimele alegeri similare, cele din mai 2014, pentru că, nu știu dacă vă dați seama, peisajul s-a schimbat foarte mult de atunci.
În primul rand, înainte de 2014, atacurile teroriste jihadiste pe teritoriul european erau evenimente foarte rare. Europa avusese parte de dou atacuri majore initiate de Al Quada la Madrid 2004 și Londra 2005.
Dar din 2014 încoace, începând cu Charlie Hebdo, atentatele teroriste au devenit fapte la ordinea zilei, care nu mai trezesc astăzi decât un pic de indignare (care ne trece repede), cântece și dansuri legănate de solidaritate (cu cine oare?) în piețele publice, și câte un pic de mirare între expresso și omleta de la masa de dimineață. Ai spune că resemnarea mioritică a baciului moldovean s-a extins la întregul continent.
Altfel, aceste atentate contribuie la dezvoltarea cunoștintelor despre geografia Europei. Am învățat despre Paris si Londra, despre St. Denis, Nisa, Manchester, Dijon, Copenhaga, Ramblas din Barcelona, Berlin, St. Quentin, Marsilia, Hanovra, Ansbach, Wurtzburg, Charleroi, Stockholm, Bruxelles, și câte altele.
Câteva sute de europeni și-au găsit sfârșitul in aceste atacuri. Ce a mirat insa cel mai tare a fost lipsa reacției adecvate a autorităților.
Pe măsură ce numărul atentatelor se înmulțea, politicienii europeni ne atrăgeau tot mai insistent atenția să nu discriminăm, să nu judecăm, să nu generalizăm. Doar suntem o societate deschisă, ce naiba! Și ca să arătăm tuturor cât de generoși suntem, am invitat și mai mulți imigranți. Să vină aici toți, dacă se poate! Nu conteaza cine si de unde.
Așa că, în afară de obișnuirea cu atentatele teroriste, s-a mai petrecut ceva din 2014 încoace: banalizarea noțiunii de refugiat.
Tonul l-a dat Angela Markel în septembrie 2015, invitând în Germania un milion de refugiați de război sirieni. De atunci încoace, porțile Europei au ramas larg deschise. După sirieni au urmat africanii sub-saharieni. Nu prea erau ei refugiați politici, dar ce mai contează? Mediterana a fost luată cu asalt, și în curând Grecia, Italia, Spania au devenit poduri de flori între Africa și Europa.
S-au mai întâmplat și alte lucruri în Europa in ultimii 5 ani. La Eurovision 2014, femeia-bărbat cu barba, Conchita Wurst a primit marele premiu. Un fapt care a stârnit atunci multă revoltă si chiar dezgust (citiți presa vremii dacă nu mă credeți). Dar nu mai e cazul acum.
Între timp lumea s-a modernizat, fereastra Overton s-a mutat mai mai la vale. Astăzi nu cumva să îndrăznești să îți exprimi dezaprobarea pentru așa ceva. Lumea a progresat.
Astăzi sexul și genul nu mai sunt considerate determinate biologic, ci sunt subiectul alegerilor personale. Iar Parlamentul European s-a conformat tendințelor, recomandând țărilor membre să adopte noi politici de anti-discriminare pe teme de drepturile omului, în plus de a impune educarea tinerei generații în acest spirit nou, revoluționar. Funcționarii ce țin la zi lista drepturilor omului au trebuit să ceară hârtie suplimentară. Odată cu lărgirea listei respective, a crescut și consumul de etichete de pus pe fruntea bigotilor care nu le acceptă așa de ușor.
În plus, tot în ultimii 5 ani, UE a început să dea semne de un centralism arogant, sugerând că este pe cale să se transforme dintr-o federație de state suverane într-un supra-stat cu drept de decizie și control asupra țărilor membre. Dl. Macron (ales presedinte al Frantei in 2017) si D-na Merkel au pomenit de constructia unei armate europene, care sa se opuna, atentie, la nevoie, “inamicului” american!
Sigur, toate acestea nu puteau rămâne fără ecou. Astfel au apărut evenimente, mișcări și partide care să le contrabalanseze pe cele mentionate.
Marea Britanie votează pentru ieșirea din UE. Grupul de la Vișegrad se opune politicilor imigraționiste continentale. Austria își alege un guvern conservator, Italia unul populist, în Franța, Spania, Germania, Olanda, partidele anti-globaliste obțin rezultate de neconceput acum 10 ani. În Statele Unite, afaceristul Donald Trump zguduie din temelii mișcarea globalistă, după ce a învins deopotrivă establishmentul republican și democrat, redefinind prioritățile politice și sociale nu doar ale Americii, ci ale întregi lumi.
Da, toate astea (și multe altele), s-au întâmplat doar în ultimii 5 ani în Europa. Acestea sunt temele importante pentru alegerile europene din această săptămâna: imigrația necontrolată, atentatele jihadiste, relativismul moral, hipersexualizarea tineretului, conducerea centralistă, tendințele centrifuge.
Ce s-a întâmplat în România în acești ultimi 5 ani?
S-a întâmplat alegerea lui Iohannis, s-au întâmplat patru prim miniștrii PSD si un Ciolos, s-a întâmplat Dragnea și eforturile sale de a scăpa de pușcărie. S-a mai întâmplat un referendum pe tema clarificării definiției familiei, nevalidat în urma boicotului masiv al unor forte progresiste și din lipsa de interes a unei populații apatice. S-a întâmplat 10 august, s-a întâmplat consacrarea USR ca partid de opozitie, avand ca marca de comerț lupta anti-corupție, s-a mai întâmplat o catedrala mult boscorodită, și câțiva kilometri timizi de autostrada. Și s-a mai întâmplat ceva – conectarea românilor la sistemul binar de ura importat din Occident – ai lor contra alor noștri – globaliști vs naționaliști.
Campania electorală europarlamentară in Romania e plină de referiri la Dragnea sau la arestarea lui Mazăre, precum și la referendumul consultativ pe teme de justiție. Unii se mai referă, (de ce nu?) și la scoaterea Mioriței din programa scolară. Toată lumea face gălăgie și ne împiedică să vedem că miza e de fapt altă. Sigur, corupția locală ne doare, aroganța PSD ne doare, dar aceste alegeri ar fi totuși, despre direcția în care merge Europa (spre salvare sau spre autodistrugere), și despre rolul european al României. Europa, metaforic vorbind, arde, dar ca de obicei, baba românească este preocupată mai mult de șuvița aceea rebelă de pe frunte.
