Roland Garros. Begu trece mai departe, Sorana, eliminată

Irina Camelia Begu s-a calificat în cel de-al treilea tur al turneului de la Roland Garros după ce a trecut de Karolína Muchova, din Cehia.

Embed from Getty Images

Begu a avut nevoie de trei seturi (1-6, 6-3, 6-4) pentru a trece de adversara sa aflată pe locul 73 în clasamentul WTA.

Embed from Getty Images

O înfrângere dureroasă pentru Sorana

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de spaniola Aliona Bolsova cu 7-6 (5), 7-6 (3), joi, în runda a doua a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.

Embed from Getty Images

Cîrstea (29 ani, 84 WTA) s-a înclinat după o oră şi 38 de minute în faţa unei adversare venite din calificări (21 ani, 137 WTA).

Sorana a fost condusă cu 2-0, 3-1 şi 5-2 în primul set, a reuşit să egaleze, 5-5, iar apoi s-a ajuns în tiebreak, unde iberica s-a impus cu 7-5 după ce Sorana a avut 3-1.

Embed from Getty Images

În actul secund, cele două jucătoare au mers cap la cap până la 3-3, când românca a reuşit un break, dar imediat şi-a pierdut serviciul, setul a ajuns în tiebreak, unde Bolsova a câştigat clar, cu 7-3.

Embed from Getty Images

Bolsova a fost mai bună la punctele cu primul serviciu (68%-50%), iar Cîrstea la al doilea serviciu (68%-40%), românca a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 30-25, dar şi mai multe erori neforţate, 27-25.

Sorana Cîrstea, semifinalistă săptămână trecută la Nurnberg, va primi un cec de 87.000 de euro şi 70 de puncte WTA, scrie Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare