Ion Iliescu, internat la Elias

Fostul preşedinte Ion Iliescu se află internat la Spitalul Elias, au declarat, vineri, pentru Agerpres, surse medicale.

“A fost internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias pentru evaluarea stării de sănătate, în contextul unui sindrom febril recent instalat”, au precizat sursele citate.

Potrivit acestora, în prezent, starea de sănătate a fostului şef de stat este una bună.

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost supus, pe 1 aprilie, unei intervenţii chirurgicale la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare “Prof. C.C. Iliescu”.

“În după-amiaza zilei de 1 aprilie, domnul Ion Iliescu, fost preşedinte al României, a fost adus prin transfer de la Spitalul Elias la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare ‘Prof. C.C. Iliescu’ cu diagnosticul de pericardită lichidiană – tamponadă cardiacă. După evaluare şi pregătire preoperatorie pacientul a fost supus unei intervenţii chirurgicale cu un rezultat final foarte bun”, au precizat atunci reprezentanţii spitalului, într-un comunicat.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare