Tecau/Rojer în sferturi la Roland Garros

Perechea româno-olandeză compusă din Horia Tecău şi Jean Julien Rojer s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, învingând cu scorul 6-3, 7-6 (9/7) cuplul compus din gemenii americani Mike şi Bob Bryan, într-o partidă disputată sâmbătă.

Tecău şi Rojer, favoriţii numărul 10, s-au impus după o oră şi 29 minute de joc, asigurându-şi un cec în valoare de 79.500 dolari şi 360 de puncte ATP la dublu.

Ei îi vor înfrunta în turul următor pe câştigătorii partidei dintre perechea argentiniană Diego Schwartzman/Guido Pella şi cuplul francez Gregoire Barrere/Quentin Halys, scrie Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare