Care sunt numele noilor europarlamentari români?

Potrivit rezultatelor finale ale alegerilor europarlamentare, Partidului Naţional Liberal îi vor reveni zece mandate, Partidului Social Democrat – nouă mandate, iar Alianţei 2020 USR PLUS – opt mandate, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.

De asemenea, Partidului Pro România, Partidului Mişcarea Populară şi UDMR le vor reveni câte două mandate, a precizat el, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la sediul BEC.

PNL a întrunit 2.449.068 de voturi valabil exprimate, PSD – 2.040.765, Alianţa 2020 USR PLUS – 2.028.336, Partidul Pro România – 583.916, Partidul Mişcarea Populară – 522.104, iar UDMR – 476.777. Ceilalţi competitori electorali nu au depăşit pragul sau coeficientul electoral.

Lista PNL

Lista membrilor PNL aleşi pentru Parlamentul European este: Rareş Bogdan, Mircea Hava, Siegfried Mureşan, Vasile Blaga, Adina Vălean, Daniel Buda, Dan Motreanu, Gheorghe Falcă, Cristian Buşoi, Marian Jean Marinescu.

Lista PSD

Lista membrilor PSD aleşi pentru PE: Rovana Plumb, Carmen Avram, Claudiu Manda, Cristian Vasile Terheş, Dan Nica, Maria Grapini, Tudor Ciuhodaru, Adrian Benea şi Victor Negrescu.

Lista USR Plus

Din partea Alianţei 2020 USR PLUS au obţinut mandate: Dacian Cioloş, Cristian Ghinea, Dragoş Nicolae Pîslaru, Clotilde Armand, Ioan Dragoş Tudorache, Nicolae Ştefănuţă, Vlad Botoş, Ramona Victoria Strugariu.

Alte partide

Pro România a obţinut două mandate pentru Victor Ponta şi Corina Creţu. UDMR pentru Iuliu Winkler şi Lorant Gyorgy Vincze, iar PMP pentru Traian Băsescu şi Eugen Tomac, transmite .

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare