Pentru că de multe ori stabilirea în timp, cu precizie, a unui moment anume nu schimbă cu nimic sensul istoriei, vă spun doar că a fost  acum cinci sau șase sau poate șapte ani. Dacă cineva știe mai bine o să ne lămurească. În schimb vă asigur că era o zi cu soare, poate de primăvară, sau poate de sfârșit de iarnă.

Nu cu mult timp înainte de această zi, găsesc în jurnal un anunț ce vestea un nou restaurant românesc  la Sainte Thérèse. Pentru cei mai puțin familiarizați cu zona, acest  orășel  se deșira dea lungul arterei 117 mai la nord de insula Laval, care și ea e situată mai la nord de insula Montreal. În acea zi cu soare,  slujba m-a purtat nu departe de această localitate și cum se făcuse amiază, mi-am zis : ce-ar fi să-mi astâmpăr foamea cu ceva delicatețuri românești.

Am intrat și de la ușă am fost primit cu un zâmbet și o vorba bună. Era prima data când treceam pragul acelui local, era prima data când vorbeam cu Maria și cu Mihai, dar parcă eram acolo dintodauna sau mai bine spus, parcă revenisem acasă.

Din vorbă în vorbă am descoperit  cu ce mare curaj au pornit această afacere, cât de mult au muncit  ca localul să arate cât mai frumos și cât mai românesc. Mi-au povestit de cei doi băieți care le-au fost de mare ajutor și câte planuri minunate mai aveau în  gând.

CITEȘTE ȘI:  Dincolo de mâine

Dacă la început am crezut că am toată această atenție doar pentru că m-au confundat cu altcineva, cu timpul am înțeles că așa erau cu toată lumea. Toți cei care le treceau pragul, deveneau prieteni. În vară, între o ciorbă de burtă și trei mici, m-am apucat de  povestit ce bucurie am cu noua trupă de muzică romanescă Les Tarabostes. Și de ce nu veniți o seară să cântați aici, mă întreabă Maria. Invitația a fost bine venită și bine primită, așa că iacă-mă împreună cu prietenii din trupă,  porniți pe cântec într-o sâmbătă de sfârșit de august.

La început  emoțiile  au urcat cu noi pe mica scenă, dar încurajările pe care ni le împărțea Maria ori de câte ori trecea pe lângă noi a făcut  că abia când am oprit de cântat să remarcăm că era bine trecut de miezul nopții și în tot restaurantul  nu mai ramasem decât noi, Maria și Mihai. Scuze dacă am exagerat, am încercat noi să dregem supa, ce exagerat, nouă ne-a plăcut mult și ne-am bucura dacă vreți să veniți în fiecare sâmbătă.

Nu a fost în fiecare sâmbătă,dar în anii ce au urmat am reușit să facem câteva seri de muzică și voie bună. Nu sunt doi ani de când un alt vis al celor doi întreprinzători a devenit realitate. Adică au reușit să cumpere o frumoasă cabană înconjurată de o mică pădure de arțari, loc pe care oamenii s-au obișnuit  repede să-l numească domeniul Roman.

CITEȘTE ȘI:  Dincolo de mâine

Adevărat că e situat ceva mai departe de Montreal, dar drumul merită frumusețea locului și acest domeniu a devenit în scurt timp un loc privilegiat pentru petrecerile din comunitate.

Maria era peste tot. Când la bucătărie, când venea să aducă ea însăși mâncarea și să zăbovească un minut pentru vorbă și unde nu era. Nu știu dumneavoastră, dar eu nu am auzit-o vre o dată să se plângă de oboseală, cu toate că ușor nu era. Nu-mi aduc aminte să o fi văzut altfel decât zâmbind și cu vorbe bune. Cu toate acestea inima ei în care ar fi putut ușor să  încăpă toți cei care i-au trecut pragul, într-o zi din acest sfârșit de mai s-a oprit.

Brusc, fără să anunțe și fără să ceară voie, inima ei a decis să ia o pauză ca și cum i-ar fi spus. Ai muncit destul Măria, e timpul să te mai odihnești. Mi-aș fi dorit  să-i spun asta mai demult, dar din păcate abia acum găsesc timpul: Mulțumesc Maria pentru toată dragostea ce ne-ai împărțit tuturor celor care te-am cunoscut.

Ad