Politica nu se face cu scrupule nicăieri în lume. Cine-şi pune probleme de conştiinţă nu prea are ce căuta în menajeria vieţii publice.

Numai că acest spaţiu, populat de crocodili, bărzăuni şi lipitori, nu este ermetic. O dată la patru sau cinci ani, în funcţie de cum sunt stabilite alegerile, mai multe exemplare din fiecare specie pătrund în vieţile noastre. Te trezeşti cu ei în casă, la ghişee, la pompa de bezină şi în câte şi mai câte alte locuri.

Crocodilii, bărzăunii şi lipitorile influenţează politicile sociale, creşterile de taxe şi impozite, învăţământul şi sănătatea. Pentru a se fi văzut scăpat din menajerie, fiecare a promis diverse lucruri celor care, ulterior, s-au pricopsit cu lighioanele în viaţa de zi cu zi. Nerespectarea constantă a promisiunilor electorale generează absenteism la urne. Oamenii obişnuiţi nu mai vor să-şi bage în case, cu ştampila sau creionul de vot, aligatori şi insecte scârboase.

Democraţia parlamentară este, însă, cel mai puţin nociv sistem politic cunoscut. De altfel, Winston Churchill, cel care ne-a vândut ruşilor pe o bucăţică de hârtie, a spus un mare adevăr: „democrația este un sistem politic prost, însă rămâne cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum”. Ai mai multe şanse de supravieţuire onorabilă decât în orice guvernare autoritară.

Necazul este că democraţia, aşa cum o ştiam noi, se cam duce la vale spre autoritarism. De pildă, nu-ţi mai este îngăduit, deseori, să spui ceea ce este de domeniul evidenţei, pe motiv că nu este „corect politic”. Nici la vot nu prea mai poţi să refuzi să mergi pe motiv că „n-ai cu cine”, dacă nu vrei să fii catalogat drept „indolent”, în cel mai bun caz, sau „imbecil”, în cel mai rău.

CITEȘTE ȘI:  Pentru cine a murit Alexandra?

Crocodilii, bărzăunii şi lipitorile au nevoie de legitimitate. Tu trebuie să-i votezi, cu toate că au transformat politica într-un acvariu infect. N-ai voie să te plângi că-ţi servesc aceeaşi ciorbă sleită în campaniile electorale şi că deznodământul apariţiei lor în instituţiile publice este lesne de prevăzut. Drumurile distruse ca după bombardament, corupţia, birocraţia excesivă, protejarea mafiilor din diferite domenii vitale cum ar fi sănătatea, ei bine, toate acestea, sunt din vina ta, alegătorule! Fie n-ai votat la precedentele alegeri, fie ai votat greşit!

Mai nou, se observă tendinţa de a acuza electoratul pentru toate măgăriile politicienilor. Se induce un sentiment de vinovăţie colectivă pentru ce nu merge bine, iar faptul că jigodiile se trag una pe cealaltă în posturi-cheie este trecut sub tăcere. Oamenii bine intenţionaţi, care ar vrea să se implice, sunt rapid eliminaţi sau compromişi. Sunt toleraţi, la limită, câţiva naivi care dau bine în poze de grup.

Dacă vreţi exemple concrete, luaţi listele electorale întocmite de partide şi analizaţi fiecare candidatură eligibilă în parte. Nici măcar pe aparenţe nu se mai pune mare preţ. Totul este să ai tupeu şi să fii bun de gură. Şi, evident!, să-ţi plăteşti locul la partid.

Pedigriul de lichea contează şi el foarte mult – dacă ai rude şi prieteni de aceeaşi teapă care te „recomandă”. Ca pelticul şi sâsâitul Dandanache, din „O scrisoare pierdută”: „Cum îţi spui, să nu m-aleg, puicusorule, nu merdzea… Eu, familia mea, de la patuzsopt… luptă, luptă si dă-i, si dă-i si luptă… si eu mă-nţeledzi tocmai acuma să remâi pe dinafară… fără coledzi!… Şi cât p-aţi, neicusorule, să nu m-aleg…”.

CITEȘTE ȘI:  Moartea are dosar cu şină

Ridicolul nu mai reprezintă de multă vreme un obstacol în calea ascensiunii politice. „Noua democraţie” ţine seama în special de straturile de fard pe care ţi le-ai aplicat şi mai puţin de ce debitezi atunci când deschizi gura. De ce? Pentru că oricum alegătorii sunt de vină. Adică aproximativ jumătate din cei cu drept de vot.

Mai nou, nu e treaba politicienilor să-i atragă pe nehotărâţi şi pe scârbiţi la urne, ci a celor din urmă să se ţină de nas şi să voteze „răul cel mai mic”. Opoziţia nu-şi mai asumă responsabilitatea propriei incoerenţe şi incompetenţe, ci le ordonă indecişilor să iasă la vot, dacă vor să-şi salveze ţara. Venim noi la putere şi mai vedem după aceea! De ce să se forţeze ei să scrie un program politic pe înţelesul tuturor, cu soluţii concrete la probleme concrete?! Mai bine cultivă panica, dă ultimatumuri şi se răsteşte „falnic” la cei care ştiu bine câte parale fac.

Trist este că în acest joc mizerabil se complac şi oameni care suferă de „sindromul turmei” sau „al pelicanului”. Bietele „înaripate” ale internetului înghit orice li se aruncă, fără să mestece, cu un entuziasm ce te pune pe gânduri. Crocodilii, bărzăunii şi lipitorile iubesc pelicanii, aşa că vă sfătuiesc să nu-i luaţi în seamă. Singura soluţie pentru supravieţuirea democraţiei este refuzul înghiţirii pe nemestecate. Gândirea nu dăunează sănătăţii.

Ad