Scriam în numărul trecut, că alegerile pentru parlamentul European (suprapus cu referendumul pe teme de justiție) sunt percepute diferit in România față de restul continentului.
Cum România nu se confruntă cu imigrația din alte zări, ci mai degrabă cu emigrația propriilor cetățeni spre alte zări, iar corupția și subdezvoltarea infrastructurilor sunt teme mult mai arzătoare decât multiculturalismul sau mariajul gay, alegerile din 26 Mai au fost transformate intr-o formă de protest împotriva guvernării PSD. Peste 50% din populația cu drept de vot a participat la scrutin, inclusiv un mare număr de cetățeni din diaspora. La fel ca și în 2014, votarea la cele peste 400 de secții din străinătate a decurs anevoios, mii de oameni rămânând pe afară după 6-8 ore de așteptare zadarnică.
Rezultatul alegerilor (referendumul pe teme de justiție a trecut cu brio, iar partidele anti-PSD au obținut scoruri excelente – PNL 27%, USR 21%, PMP 5%, în timp ce PSD a luat numai 23%, iar partenerii de coalitei ALDE nu au trecut nici măcar pragul electoral.
Rezultatele acestea au produs multă satisfacție opiniei publice, mai ales că a doua zi, instanța l-a condamnat pe Liviu Dragnea, simbolul aroganței și corupției, la 3 ani si jumătate de închisoare cu executare. Aceste două evenimente au creat însă și un nivel foarte ridicat de așteptări. Lumea nu mai are răbdare și vrea să vadă un nou guvern și o altă politică. Acum, imediat.
Durul adevar este însă altul: aceste alegeri nu au schimbat cu nimic structura parlamentului intern! Avem astăzi exact aceeași situatie ca aceea de dinainte de 26 mai. Unii politicieni (PNL și Iohannis par a se culca pe laurii victoriei), iar o parte a populației nu pare încă să fie constientă de această continuitate.
După plecarea lui Dragnea la închisoare,(ceea ce a avut darul să potolească un pic setea de revanșă a votantilor), cu toate eforturile opoziției, PSD și-a putut impune președintele Camerei Deputaților, iar prim-ministru este tot Viorica Dăncila.
La putere, este aceeași coaliție care poate respinge orice moțiune de cenzură și își poate impune orice guvern dorește, cel puțin de acum până la alegerile prezidențiale. Asta va face ca victoria de la alegerile europarlamentare și de la referendum a tripletei Iohannis – PNL-USR să rămână, în linii mari simbolică, fără utilitate practică (afară de condamnarea lui Dragnea). Nu există în momentul de față nici un mecanism prin care PSD să fie forțat să organizeze alegeri anticipate. Nu va pleca Dăncilă, nu vor pleca nici Carmen Dan și nici Meleșcanu.
Impactul acestui fapt poate fi catastrofal: fără rezultate rapide, opinia publică va rămâne cu impresia că victoria din 26 Mai a fost pur decorativă, că Iohannis, PNL și USR nu sunt capabili să facă nimic. Așteptările mari vor produce dezamăgiri la fel de mari.
Astfel, nu este deloc exclus următorul scenariu: pe fondul vacanței de vară, în care președintele și parlamentul vor fi în vacanță, PSD se va reorganiza ușor și simplu. Pro-România – partidul lui Ponta și Corina Crețu și-au pierdut rațiunea de a exista după plecarea lui Dragnea. Gabriela Firea este prietenă bună cu Corina Crețu. E suficient ca PSD și Pro-România să se reaproprie si să prezinte până în septembrie un candidat la prezidențiale cât de cât comestibil, pentru ca imaginea partidului să se refacă.
Abia după prezidențiale, în funcție de rezultatele lor, PSD se va lăsa îndepărtat de la guvernare (cel mai probabil de bunăvoie), acceptând un guvern de uniune națională sau lăsând PNL și USR să-si sparga capul.
PSD va sta bine mersi în opoziție pe timpul lui 2020, culegand apoi în decembrie roadele unui mare adevăr electoral: și anume că memoria colectivă este scurtă (maximum 6 luni). În decembrie 2020, vom fi deja la un an de guvernare ne-PSD, suficient ca PSD să treacă drept o soluție viabilă la vot pentru o populație nemulțumită. (Desigur, nu va fi un PSD modificat genetic, pe placul lui Timmermans). Pe cine vor vota romanii atunci? Se vor mobiliza oare la fel ca in 26 mai ? Si daca da, de partea cui?
Pentru a evita acest scenariu de groază, ar trebui ca președintele să-si reducă timpul de vacanță, iar PNL să împrumute un pic din tenacitatea USR-ului, singurul partid consecvent cu propriul mesaj și care simte că e pe val, beneficiind desigur și de un trecut „curat” (nu au fost niciodată la guvernare). Măcar pentru a da impresia că își merită al doilea mandat.
