Vă jur că vreau să salvez planeta ca mai toţi oamenii de bine, vorba lui Ion Iliescu. Sunt entuziasmat de entuziasmul fiului meu care învaţă la şcoală cum să salveze planeta ba chiar participă la demonstraţii organizate de Comision Scolaire. Această instituţie se ocupă de multe, chiar şi de salvarea planetei.
Îmi place determinarea copiilor şi încerc să ţin pasul.
Problema mea este că-mi pun prea multe probleme. Şi mai am un mare defect de care nu prea cred că pot scăpa: nu-mi place deloc să înghit pe nemestecate concepte pe care mi le dau alţii. Nu prea ştiu cum să fac iar informaţiile pe care le citesc mă bagă în ceaţă mai mult decât mă luminează. Să vă dau câteva exemple pe care le aud sau le citesc.
Diferite firme canadiene exportă deşeuri în ţări din lumea a treia. Deunăzi, guvernul Malaysiei ameninţa să retrimită în Canada câteva mii de de tone de deşeuri pe care nu le poate recicla. Cum ar veni noi şi copiii noştri sortăm cu atenţie lucrurile pe care le aruncăm, ne asigurăm că sunt puse în bacurile corespunzătoare şi dormim liniştiţi. În felul nostru ne-am adus prinosul la salvarea planetei.
Ei bine, gunoiul nostru a fost încărcat pe vapor, vaporul a consumat sute de tone de petrol, a ajuns la capătul lumii, a stat depozitat în aer liber, pescăruşii au înghiţit capace de bere şi s-au înecat iar la final, petul nostru se întoarce în Canada. Cu alte cheltuieli de carburant. Şi vine întrebarea: ce facem cu acest pet voiajor.
Într-o emisiune serioasă la Radio Canada mai mulţi cetăţeni de bine s-au îmbarcat într-un experiment menit să mai salveze puţin planeta. Ei au încercat să meargă cu autobuzul sau bicicleta la serviciu şi să mănânce alimente care provin de la animale care nu produc atât de multe gaze cu efect de seră cum ar fi vaca sau porcul. Oamenii au fost de bună credinţa şi au calculat cât CO2 au degajat în atmosferă dar şi cum s-au simţit. Rezultatele au fost controversate.
Cum zice fiul meu mereu politicos când nu-i place mâncarea, „e bună, dar nu vreau să mănânc acum”. Aşa şi cu oamenii noştri. Ei vor povesti prietenilor cât de verzi au fost şi-şi vor aduce aminte toată viaţă. Între timp tocmai şi-au făcut plinul de carburant la vanul de 3000 de centimetri cubi.
În Germania, s-au construit multe eoliene, cam prea multe totuşi. O eoliană are o fundaţie masivă de ciment altfel ar cădea din picioare. Producerea cimentului degaja o cantitate apreciabilă de gaze cu efect de seră, am studiat asta pe internet. Acum se constată că ele nu produc randament iar punerea în mişcare înghite multă motorină. Multe dintre ele au fost dezasamblate şi vor să le trimită în Africa să-i înveţe şi pe ei cum se salvează planeta. Postamentele de beton rămân în pământ. Scoaterea lor costa enorm şi degaja un praf toxic care mai mult omoară planeta decât s-o salveze.
Când s-a pus pe tapet problema încălzirii planetei, cu numele schimbat acum în ”climate change”pentru că nimeni nu poate băga mână în foc că se încălzeşte, fostul vicepreşedinte american Al Gore a fost purtător de cuvânt. Filmul lui a şocat lumea care a realizat că dacă nu facem acum ceva vom dispărea. Oamenii au lăcrimat văzând imagini cu urşi polari jigăriţi căutând hrană pentru că nu mai au calota polară şi trebuie să înoate mai mult.
Frumosul Al Gore a câştigat premiul Nobel dacă nu mă înşel şi nu scoate un cuvânt la vreo conferinţă dacă cecul lui nu este minimum 300.000$. Au trecut câţiva ani de când Gore ne-a sensibilizat pe toţi cu dispariţia urşilor polari. Şi lumea a uitat între timp.
Acum se constată, şi-n această problematică toată lumea e de acord, se înregistrează cea mai mare populaţie de urşi polari. Urşii nu numai că n-au dispărut, dar s-au înmulţit ca niciodată iar inuiții au mari probleme cu ei.
Între timp Gore continuă seria conferinţelor plătite regeşte utilizând în deplasări avioane poluante, SUV-uri care consumă 20 de litri la sută de kilometri. Dacă Gore se făcea pustnic la Polul Nord şi hrănea bebeluşii de urs polar cu biberonul pentru a salva specia şi planeta îl credeam sută la sută. Dar el mănâncă friptane alese şi trăieşte într-un mansion cu 17 camere. Care naiba sunt idioţii care-l mai ascultă la conferinţe şi cine i le plăteşte?
Încerc să mă dumiresc încă cum să particip la salvarea planetei şi să nu mă fac de ruşine prin lipsa mea de idei progresiste. Dacă dai o căutare pe Google pentru orice problemă care ţine de mediu găseşti jumate din specialişti care-ţi spun că e urgent să ne salvăm şi altă jumate care vorbesc de o şarlatanie.
Iar voiajul petului meu din Canada până în Indonezia şi retur îmi crează o puternică stare de confuzie şi disconfort. Dar fac eforturi în continuare să salvez planeta.
