Simona Halep, învinsă de Angelique Kerber în sferturi de finală la Eastbourne

Simona Halep, numărul şapte WTA, a fost învinsă joi de germanca Angelique Kerber, locul 5 în ierarhia mondială, în două seturi, 6-4, 6-3, în sferturile de finală ale turneului WTA pe iarbă de la Eastbourne (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 998.712 dolari.

Halep, în vârstă de 27 de ani, s-a înclinat după circa o oră şi 10 minute de joc. Românca a obţinut un cec de 23.455 dolari şi 100 de puncte WTA pentru prezenţa în sferturile acestui turneu.

Kerber, care are 31 de ani, este campioana de anul trecut de la Wimbledon, transmite Agerpres.

Foto de: Vale AlemannoCC BY 2.0

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare