Kevin Costner a confirmat că Prinţesa Diana urma să apară alături de el într-un sequel al filmului “The Bodyguard”

Kevin Costner a confirmat că Prinţesa Diana urma să apară alături de el într-un sequel al filmului “The Bodyguard” (1992), în care a jucat rolul unui agent care avea drept sarcină protejarea unei vedete pop interpretate de Whitney Houston.

Embed from Getty Images

Vorbind pentru PeopleTV, Costner a povestit că Diana şi producătorii erau dornici să realizeze acest proiect.

“Studioului i-a plăcut ideea de a realiza un ‘Bodyguard 2′”, cu Diana urmând să preia rolul din aceeaşi postură ca Whitney. Nimeni nu a ştiut asta timp de aproape un an”, a adăugat actorul, informează The Guardian citat de Agerpres.

În 2012, Costner a vorbit pentru prima dată despre acest proiect, explicând că intriga ar fi implicat că personajul său să o protejeze pe Diana de stalkeri şi paparazzi înainte ca relaţia lor să devină una romantică. Actorul a declarat că un prim scenariu al proiectului a sosit pe biroul său cu o zi înainte ca prinţesa să îşi piardă viaţa într-un accident de maşină pe 31 august 1997.

Vorbind pentru People, Costner şi-a amintit că el şi Diana au discutat despre film, în special posibilitatea unor scene intime.

“Îmi amintesc de faptul că a fost incredibil de drăguţă şi a pus întrebarea: ‘O să avem o scenă de sărut?'”, a povestit Costner. “Mi-a spus într-un mod foarte respectuos că era puţin nervoasă pentru că viaţa ei era foarte reglementată şi i-am spus ‘Da, va fi puţin şi din asta (sărut, n.r.), dar putem face şi asta să fie ok'”.

Costner, în prezent vârstă de 64 de ani, a declarat că discuţiile au fost iniţiate de Sarah Ferguson. “Sarah a jucat un rol foarte important”, a povestit el. “Întotdeauna am respectat-o pe Sarah, pentru că ea a fost cea care ne-a pus în legătură pe mine şi pe Diana. Şi nu a spus niciodată: “Dar eu? Sunt şi eu o prinţesă!, ci a susţinut foarte mult această idee”.

“The Bodyguard” a avut încasări de 411 milioane de dolari (326 milioane de euro) la box office la lansare, devenind cel de-al doilea film cu cele mai mari încasări din 1992, în timp ce coloana sa sonoră este în continuare cea mai bine vândută coloană sonoră a tuturor timpurilor, cu 45 de milioane de exemplare achiziţionate la nivel mondial. Pelicula a marcat debutul în cinematografie al lui Houston, al cărui personaj este ameninţat de un stalker necunoscut.

Filmul, care nu a fost bine primit de critici, a fost transformat într-un musical în 2012 şi încă mai rulează în West End, la Londra.

Houston a murit brusc în 2012, înecându-se în baie, după o lungă istorie de dependenţă de droguri şi de probleme cu alcoolul.

Foto de: ehpienCC BY-NC-ND 2.0

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare