Roger Federer, la a 350-a victorie într-un turneu de Mare Şlem

Tenismanul elveţian Roger Federer a obţinut cea de-a 350-a sa victorie într-un turneu de Mare Şlem, sâmbătă la Wimbleon, impunându-se în trei seturi, 7-5, 6-2, 7-6 (7/4), în faţa francezului Lucas Pouille, într-o partidă din cadrul turneului al treilea al competiţiei de la All England Club.

Numărul 2 pe lista favoriţilor, Federer continuă astfel cursa pentru câştigarea celui de-al nouălea său trofeu pe iarba londoneză, iar în optimile de finală îl va înfrunta pe campionul de la Stuttgart, italianul Matteo Berrettini, care s-a impus greu, în cinci seturi, 6-7 (5/7), 7-6 (7/2), 4-6, 7-6 (7/5), 6-3, în faţa argentinianului Diego Schwartzman, după ce a salvat trei mingi de meci în setul al patrulea. Meciul dintre cei doi a durat 4 ore şi 19 minute.

Roger Federer (37 ani) este primul jucător din istoria tenisului care ajunge la 350 de meciuri câştigate în turneele de Grand Slam şi, totodată, primul din era Open care atinge pentru 17-a oară în carieră turul al patrulea la Wimbledon, depăşindu-l pe legendarul tenisman american Jimmy Connors (16 calificări în optimi), subliniază ATP citată de Agerpres.

Foto. Arhiva Pagini Românești – Florin Talos

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare