Spania. Un columbian arestat după ce a fost prins cu droguri sub perucă

Un columbian a fost arestat pe aeroportul din Barcelona, în nord-estul Spaniei, cu 500 de grame de cocaină ascunse sub perucă.

Pasager pe un zbor care venea de la Bogotá – monitorizat în special de către poliţie – bărbatul a atras atenţia agenţilor “din cauza stării sale evidente de stres şi a dimensiunii disproporţionate a perucii pe care o purta”, potrivit unui comunicat al poliţiei.

Călătorul purta sub pălărie o perucă care ascundea o pungă conţinând 503 de grame de cocaină în valoare de peste 30.000 de euro, a declarat poliţia marţi, citată de AFP ci Agerpres.

Arestat la sfârşitul lunii iunie în cadrul “operaţiunii peruca”, bărbatul a fost predat justiţiei.

Din cauza legăturilor sale culturale puternice cu America de Sud, Spania este una dintre principalele porţi de intrare pentru cocaina sud-americană în Europa.

Drogurile sunt importate în majoritatea cazurilor în transporturi de mărfuri sau transportate de aşa-numiţii “cărăuşi”.

Poliţia spaniolă este obişnuită să găsească drogurile în locurile cele mai puţin probabile.

În ultimii ani, poliţiştii au descoperit cocaină într-un transport de ananas, într-un scaun cu rotile, în implanturi mamare, într-un set de veselă sau în ghipsul unui bărbat cu piciorul rupt.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare