Simona Halep şi-a prezentat trofeul de la Wimbledon pe Arena Naţională în faţa a 20.000 de bucureşteni

Simona Halep, numărul 4 în clasamentul WTA, a prezentat trofeul câştigat la turneul de la Wimbledon, al doilea de Mare Şlem din carieră după Roland Garros, miercuri seara, în cadrul unei ceremonii organizate pe Arena Naţională din Capitală la care au participat aproximativ 20.000 de bucureşteni.

Embed from Getty Images

Tineri, părinţi împreună cu copii, dar şi persoane de vârsta a treia, au venit pe cel mai mare stadion din ţară pentru a-i face o primire călduroasă primei jucătoare de tenis din istoria României care s-a impus pe iarba londoneză în proba de simplu.

Simona Halep a fost întâmpinată la intrarea pe teren de 12 mari sportivi români. Purtând steaguri, Ilie Năstase, Gheorghe Popescu, Marius Urzică, Diana Bulimar, Gabriela Szabo, Ionela Tîrlea, Monica Roşu, Mihai Leu, Marian Drăgulescu, Paula Ivan, Alina Dumitru şi Doina Melinte i-au făcut o primire triumfală câştigătoarei de la Wimbledon.

Embed from Getty Images

Fanii au aplaudat-o minute în şir, au fluturat steaguri tricolore şi i-au scandat numele în mai multe rânduri. “Simona, Simona”, a fost scandarea preferată a fanilor pe Arena Naţională, care au afişat şi câteva bannere inscripţionate cu “Hai, Simona!” şi “Simona, te iubim!”.

Embed from Getty Images

“Mi-aţi făcut o mare bucurie să vă am alături în această seară, să împărţim acest trofeu, pentru că este al nostru, al ţării în primul rând. Este o seară specială pentru mine, ştiu că şi anul trecut a fost, dar acum parcă este şi mai specială. Să ne bucurăm împreună şi să ne gândim că se mai pot întâmpla astfel de zile.

Eu am fost inspirată de aceşti mari campioni ai României care au venit alături de mine în această seară. Este o onoare să vă am alături, să împart această bucurie cu voi toţi.

Embed from Getty Images

Mulţumesc României pentru că m-am născut aici şi aici îmi doresc să trăiesc toată viaţa. O parte din acest trofeu aş vrea să îl dedic mamei mele, pentru că a fost visul ei să câştig la Wimbledon”, le-a transmis Halep fanilor prezenţi.

Embed from Getty Images

Deşi s-a desfăşurat cu acordul Primărei Capitalei, proprietara Arenei Naţionale, evenimentul a avut loc în lipsa Gabrielei Firea, cea care la ceremonia organizată anul trecut în acelaşi loc, după câştigarea turneului de la Roland Garros de către Simona Halep, a fost fluierată de spectatorii prezenţi, fiind nevoită să plece înainte de final. De altfel, la evenimentul de miercuri seara nu a fost prezent pe scenă sau în apropierea ei niciun politician sau reprezentant al autorităţilor locale sau centrale, transmite Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare