Cota lui Kurt Vonnegut cunoaşte o creştere constantă în România. O spun bazându-mă pe conversaţii cu prieteni mai scriitori decât mine, care văd că-l trec pe lista scurtă a preferinţelor lor de lectură, listă în care eu nu-l inclusesem în anii 80, când l-am descoperit (cu „Abatorul 5”, apărut la Univers, în colecţia Globus).

Recent, la Craiova, stând eu de vorbă la o bere cu un astfel de prieten, mi-am amntit de o lectură din acelaşi autor, de acum vreo doi ani. Un volum de corespondenţă. Kurt Vonnegut, „Letters” / „Scrisori”, editor Dan Wakefield, Delacorte Press, New York, 2012, 437 pagini. Ce mi-am amintit i-a trezit prietenului un interes viu, aşa că m-am hotărât să mă întorc la respectiva carte, să extrag citatele implicate şi să le ofer unei audienţe mai largi.

K.V. a trăit între 1922 şi 2007. Prima scrisoare cuprinsă în volum este din 1945. Ultima, din 2007. Între 1945 şi 1971 a fost căsătorit cu Jane, cu care a avut 3 copii şi a adoptat alţi 4. Erau de-o seamă, se ştiau de la grădiniţă, se împrieteniseră în high school (liceu). În 1979 s-a căsătorit cu Jill, născută în 1940, de profesie fotograf, cu care a mai adoptat o fată.

CITEȘTE ȘI:  Eu cu cine votez?

1 iunie 1971, către fata lui, Nanny Vonnegut. „Voi trece din când în când pe-acasă ca să te văd. Dar nu voi sta prea mult. Încă o iubesc pe mama ta, dar nu putem să stăm prea mult împreună fără să ne certăm.”

„N-am fost furat de o altă femeie. Nu cred că oamenii se pot fura unul pe altul. Am plecat, pur şi simplu, pentru că cearta ne făcea pe toţi nefericiţi.” „Abia dacă o ştiam pe Jill, şi nici n-o plăceam din calea-afară, iar ce s-a petrecut între noi s-a petrecut mult după ce am decis că statul acasă devenise prea incomod pentru mine.”

21 februarie 1974, către Vance Bourjaily, scriitor. „Am casa asta acum, cu faţa spre fosta casă a lui E.B. White din Turtle Bay. Lucrez la etajul de sus şi trăim la etajele de dedesubt, iar Jill are biroul ei la nivelul străzii, cu intrare separată.”

12 iunie 1991, către Robert Weide, regizor şi scenarist. „Vineri plec la un festival de carte de la Chicago. Mă întorc pe 20 iunie seara, timp la care Jill şi X vor fi primit chemări în judecată pentru a se apăra de acuzaţia de adulter care vine împreună cu cererea mea de divorţ. X locuia în studioul vecin cu casa noastră din Manhattan de câteva luni, fără ca eu să fi suspectat ceva. Şi, cu mine acasă, punând-o pe Lily în pat ori altceva, ea se retrăgea acolo‚ ca să-şi termine cartea. Ce clasă!”

CITEȘTE ȘI:  Eu cu cine votez?

„Această umilitoare întâmplare cu Jill nu numai că mi-a pus capăt scrisului, care mergea bine, de altfel. Acum nu pot nici măcar să citesc un ziar. Gutenberg ar fi putut foarte bine nici să nu fi existat, în ceea ce mă priveşte.”

7 mai 1993, către Knox Burger, editor. „Pentru binele dragei noastre fete adoptive, Lily, ajunsă acum la 10 ani, Jill şi cu mine nu divorţăm. Oricum sunt prea bătrân pentru toată hârţogăraia. Divorţul a devenit la fel de depăşit ca şi căsătoria. Fiului meu Mark, care-i pe cale să divorţeze, i-am spus, „De ce-ţi baţi capul cu asta?”

Ad