Ponderea alimentelor şi a băuturilor nealcoolice în totalul cheltuielilor este în România de 28%, cea mai mare din Uniunea Europeană, de 2,5 ori peste medie, conform unui infografic Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România.

La polul opus se situează Marea Britanie, unde această categorie ocupă doar 8% din total.

România este precedată de Lituania, cu un procent de 21,6%, Estonia – 20,3%, Bulgaria, 19,2% şi Ungaria – 18,2%.

„Se ştie că ponderea alimentelor şi a băuturilor nealcoolice în totalul cheltuielilor unei gospodării este un indicator sintetic al calităţii vieţii. Cu cât această pondere este mai mică, cu atât oamenii trăiesc mai bine”, conform autorilor infograficului.

infografic cheltuieli romani
Sursa: Monitor Social

În condiţiile în care românii cheltuiesc mai mult de jumătate din banii pe care-i au pe mâncare şi locuinţă, aceasta implică reducerea altor categorii de consum, îndeosebi a celor cultural-recreative, a serviciilor de tip HoReCa şi a celor financiare, precizează sursa citată.

Conform datelor infograficului, cheltuielile cu locuinţa, apă, electricitate, gaze şi alţi combustibili au o pondere de 22,5% (faţă de 24,2% media UE), cele cu mobilierul, dotarea şi întreţinerea locuinţei de 15,3% (15,5% media UE), cu băuturile alcoolice şi tutunul de 5,7% (3,8% media UE), în timp ce pentru recreere şi cultură este alocat un procent de 5,8% din total cheltuieli (8,5% media UE), pentru educaţie 2,1% (1,1% media UE) şi pentru servici de tip HoReCa 3,7% (11,4% media UE).

CITEȘTE ȘI:  Raed Arafat: Raportul privind sistemul 112 cuprinde 14 măsuri ce urmează a fi implementate

Infograficul este realizat pe baza datelor Eurostat din 2017.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate în 10 iulie, În România pe primul loc în structura cheltuielilor totale de consum se află cele cu produsele agroalimentare şi băuturile nealcoolice (33,2%), urmate de cele cu locuinţa, apa, electricitatea, gaze şi alţi combustibili (18,6%), băuturi alcoolice şi tutun (8,1%), îmbrăcăminte şi încălţăminte (6,8%), sănătate (5,25%).

La polul opus, românii cheltuiesc cel mai puţin pentru educaţie (0,5%) din total cheltuieli, dar şi pentru recreere şi cultură (2,9%), se arată în studiul citat de Agerpres.


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
Ad