”A vota pentru un democrat în 2020, indiferent care, înseamnă a vota pentru ascensiunea socialismului radical, pentru distrugerea visului american și, ca să fie limpede, a țării noastre” (Donald Trump)
Scandalul provocat de postările rasiste ale lui Donald Trump pe Twitter contra a patru membre ale Congresului dovedește un lucru. În America de astăzi, nu a fi rasist este realmente compromițător, ci a fi numit ca atare. Ca și în alte privințe, eticheta contează mai mult decât conținutul. În pofida tuturor reacților de indignare, popularitatea președintelui a crescut cu 5% în rândurile alegătorilor republicani (până la 72%) și în ansamblul populației, a rămas stabilă, circa 41%.
Donald Trump, deși s-a apărat afirmând că nu este rasist, a continuat cu aceleași idei și același limbaj iar susținătorii lui îl aclamă.
La rândul lor, cele patru deputate, cu origini etnice diferite pe care Trump le-a sfătuit să se întoarcă de unde au venit dacă nu le place America, au criticat viguros politica președintelui precum și accesul lui de xenofobie, menit, potrivit lor, să abată atenția de la problemele esențiale și controversate ale administrației sale. Camera Reprezentanților, dominată de democrați, a votat o moțiune de condamnare a mesajelor lui pe Twitter și următorul pas, care era menit să declanșeze avalanșa, a fost un proiect de demarare a procedurii de destituire. Proiectul, inițiat de aripa de stânga a Partidului Democrat, a fost respins de democrații moderați majoritari și de republicani
Dar nu s-a terminat.
Faptul că 41% dintre americani își susțin președintele în pofida postărilor sale rasiste ne conduce la o concluzie logică. Donald Trump a spus tare și pe față ceea ce mulți alții gândesc, dar nu spun. Evident, i se pot reproșa atacurile personale, neadevărul (trei dintre deputate erau născute în Statele Unite, așadar cu o cetățenie 100% americană), incapacitatea ori refuzul de a utiliza convențiile civilizate ale limbajului diplomatic pentru a formula aceeași idee într-o formă nejignitoare etc. dar, altminteri, nu e nimic reprobabil și nici rasist în a critica cu severitate opiniile adversarilor politici, mai ales când ele sunt hazardate, exagerate și în conflict cu valorile majorității americanilor. Este chiar necesar.
Cele patru deputate democrate n-au fost primele care s-au confruntat cu această deprindere a lui Donald Trump de a folosi atacurile personale pentru a-i descuraja și intimida pe numeroșii lui critici. În cazul lor, el a mizat și mizează încă pe un rasism rezidual, tacit și secret, al bazei sale electorale, ușor de confundat cu un bun simț tradițional, dar care se poate activa negativ printr-un discurs populist.
De ce s-a ajuns la o asemenea situație este o altă întrebare. Esențial este că la momentul publicării lor pe Twitter, mesajele lui Donald Trump exprimau pentru o parte a opiniei publice americane adevăruri sau opinii care nu erau extremiste.
Firește, cu atât mai legitime sunt și reacțiile personajelor lezate de aceste mesaje precum și poziția oficială a Congresului, Și ele au aceeași îndreptățire, de a reprezenta valorile și sensibilitățile unei alte părți a opiniei publice americane.
Dar retorica cu rezonanță rasistă face inoperant unul dintre sloganurile americane clasice ale candidaților la președinție, acela de a fi unificator al națiunii, de a deveni președintele tuturor americanilor. Donald Trump nu pare interesat de o asemenea performanță. Pentru el, fundamental este ca tabăra lui să câștige în fața taberei adverse și el să aibă totdeauna ultimul cuvânt. Nu mai contează regulile politice fixate de o îndelungată tradiție liberală, ci doar eficacitatea. Or rasismul, pe care Donald Trump nu și-l asumă asumă explicit, dar pe care îl exploatează, reprezintă o armă redutabilă .
Din păcate, arma aceasta este accesibilă tuturor și ea poate duce la intensificarea unor tensiuni extrem de periculoase pentru întreaga societate americană. Nu există nicio determinare ca rasismul să fie o o caracteristică specifică a albilor. Există un rasism la fel de latent și de potențial virulent și în rândul minorităților, de culoare sau nu, și trezirea prejudecăților rasiale adormite din întreaga societate poate conduce la tensiuni interne de mult timp stinse ori chiar la un colaps grav al armoniei sociale.
Dar neglijent față de asemenea consecințe posibile, este posibil ca Donald Trump să încerce o deplasare a dezbaterii în confruntarea dreapta – stânga, împingând astfel spre o poziție marginală tendința de centru a majorității democrate, mult mai atractivă – și deci electoral, periculoasă – pentru alegătorii pe care el îi vizează. Susținând și exagerând cu evidentă rea credință că votul pentru Partidul Democrat este un vot pentru o opțiune de socialism radical, el și Partidul Republican se prezintă în fața alegătorilor ca soluții alternative, de departe superioare.
Și atunci, ” rasistul” Donald Trump apare mai puțin impulsiv și necalculat. Viitorul îl va judeca poate ca un fost președinte cu defecte și calități, dar abil în manipularea contemporanilor și cinic. ”Trebuie să te aștepți la orice în politică unde totul e îngăduit cu excepția faptului de a te lăsa surprins” spunea Charles Maurras în 1918.
