Nu ştiu dacă Simona Halep conştientizează pe deplin, în clipa de faţă, imensul serviciu de imagine pe care i l-a adus României. Şi poate că nici noi, ceilalţi români, indiferent unde ne-am afla, nu înţelegem complexitatea „fenomenului Halep”.

Câştigarea turneului de la Wimbledon depăşeşte graniţele sportului atunci când este vorba despre un campion provenit dintr-o „ţară mică”. Să nu credem cumva că Occidentul nu ştie „bubele” României, cauzate de îndelungi suferinţe sociale. Sigur că Occidentul trece sub tăcere momentele care au dus la apariţia acestor suferinţe, cum ar fi abandonarea României în mâinile sovieticilor. Dar pe cine mai interesează astăzi aceste „detalii” istorice care au curmat vieţile a milioane de oameni nevinovaţi!?

Astăzi interesează performanţa, inovaţia, adaptarea la o lume în continuă schimbare. Cele aproape cinci milioane de români plecaţi în străinătate demonstrează puterea de regenerare a poporului român. După lagăre de exterminare, temniţe umplute cu intelectuali şi un post-comunism „benefic” ca vecinătatea Cernobîlului, România nu conteneşte să uimească.

În lumea IT-ului, adică a „calculatoriştilor”, pe înţelesul omului de rând, suntem recunoscuţi pe plan internaţional. Obţinem rezultate remarcabile şi în matematică sau fizică, dar şi în muzică şi arte plastice. Oriunde te-ai duce în lume, dai sigur peste un român care face lucruri interesante şi care este apreciat pentru asta.

Simona Halep este „diamantul de pe coroană” în această ecuaţie naţională, atât cât vom mai putea vorbi despre „naţional” într-o lume globală. Până şi la cel mai obscur loc de muncă, românului aflat în străinătate i se spune „Bravo! Iar a câştigat Halep!”. Te simţi, justificat sau nu, parte a succesului acestei delicate fiinţe umane cu suflet uriaş.

CITEȘTE ȘI:  Proştii şi „dăştepţii”

Simona e România, iar noi, cei mulţi, care o susţinem, suferim şi ne bucurăm cu ea, facem parte din „ţara ideală”, din spaţiul căruia îi aparţinem organic şi din care nu ne-am fi dorit să plecăm niciodată.

Mai mult, copiii celor plecaţi au căpătat un reper pe termen lung. Ce-i unea până acum, respectiv „firicelul” de limbă română învăţat seara de la părinţi şi bunici, s-a dublat în volum. Acum este şi Simona Halep care trage după ea tricolorul românesc în arenele internaţionale. Simona, care se identifică, modest şi curat, cu tot ce a dat mai bun ţara asta numită România.

Conştiinţa românească se păstrează cu modele. Paradoxal, prin Halep se poate ajunge mai lesne la Cioran şi Ionescu, la Eliade şi Culianu. Simona ne-a scos dintre mici şi sărmăluţe, din inconsistenţă şi provincialism. Ea a reuşit ce n-a reuşit toată diplomaţia românească în ultimii 30 de ani – repunerea pe hartă a României. Ba chiar mai mult decât atât: insuflarea sentimentului general că poţi realiza ceva măreţ, dacă şi numai dacă încetezi să-ţi plângi de milă.

Pentru cineva obişnuit să distingă nuanţele în zgomotul din spaţiul public românesc a fost incredibil şi faptul că victoria de la Wimbledon a făcut linişte în tabăra nulităţilor. Nătângii, agramaţii, imbecilii cu acces la internet au luat, brusc, o pauză. Simona n-a mai fost ţinta impotenţilor de tot felul. Acest „armistiţiu”, nu va dura mult, desigur.

În urmă cu patru ani, în paginile acestei reviste, publicam un articol cu titlul „Simona Halep şi prostia omenească”.

Iată un fragment perfect valabil astăzi şi aş zice premonitoriu:

CITEȘTE ȘI:  Simona Halep a încheiat colaborarea cu antrenorul Daniel Dobre

„În momentul de față, Simona Halep aduce mai multe beneficii României decât un întreg aparat funcționăresc, veros, anchilozat și lipsit de inițiativă. Nu are niciun rost să mai expun motivele pentru care sportiva noastră face un imens bine țării ei. Este suficient să urmăriți, din când în când, presa internațională.

Cu toate acestea, se găsesc cohorte de postaci, schiloditori de limbă română, care împroașcă spațiul virtual cu fecale provenite din cavitatea lor bucală, în speranța că vor reuși să o murdărească nițel și pe Simona Halep. Așa se face că putem vedea „referiri” la constituția fizică a sportivei, la particularitățile ei anatomice, la prestația din meciurile anterioare, la stilul de joc și, mai nou, la viața privată, toate bine învelite în materia aceea urât mirositoare a insultei de mahala.

Înțeleg foarte bine că unii sunt plătiți pentru asta (să nu credeți că performanțele Simonei Halep nu-i deranjează pe vechii „prieteni” ai României), că administratorii site-urilor sunt disperați după accesări care, de fapt, nu spun nimic, că profesionalismul în presă este pe cale de dispariție. Astăzi oricine are impresia că poate fi jurnalist, că este în stare să scrie și să publice, că este „făcător” de ziare sau de televiziune.

Am ajuns la concluzia că nu trebuie să ne lamentăm prea tare pe tema asta pentru că trăim o reașezare a valorilor pe plan mondial. Vom vedea ce va ieși până la urmă. Ca ființă umană însă, chiar și atunci când conștiința sau rușinea nu te dau afară din casă, trebuie să ai o limită în a-ți exhiba nemernicia.”

Ad