O șapcă prea largă

Președintele Iohannis a ajuns pentru a două oară în Biroul Oval de când Trump este președinte.

Oricât s-a străduit Viorica Vasilică Dancilă să spună că Iohannis cheltuie bani pentru o poză cu Trump, și-a înghițit gălușca pentru că vizită la Washington a avut teme foarte precise. În fapt, energia (licența americană din Marea Neagră), boicotarea Huawei că parte a strategiei lui Trump de a tăia aripile Chinei și negocierea taxelor cu UE sunt temele pe care administrația americană le-a pus pe tapet.

În marea bătălie cu China, Trump își face aliați din interiorul UE, chiar dintre țările nedecidente cum ar fi România.

Iohannis s-a dus la Washington ca singurul interlocutor al americanilor. Deși multe teme economice nu țin prin lege de președinte, administrația Trump nu pierde vremea vorbind cu guvernul Dancilă, cu Viorica vorbește ambasadorul de la Bucureșți dacă e cazul.

E umilitor pentru PSD și norocos pentru Iohannis să fie partenerul preferat deși, după mine, nu are ce cauta în această funcție. Dar cum altul nu au, americanii îl susțin. Să fim bine înțeleși, temele de discuție sunt cele fixate de americani.

Urmăresc demult întâlnirile lui Trump cu diferiți lideri primiți la Casă Albă și pot distinge nuanțe în discursurile lui. Cei mai mulți – cei care s-au fixat pe axiomă că Trump e nebun- cred că el vorbește vrute și nevrute. Trump este foarte precis în ce spune și cum se poartă cu cineva. Mulți uită că e un versat om de afaceri. În cazul lui Iohannis n-a revărsat multe declarații de dragoste.

Când Trump spune că un tip e „tough guy” dar este „friend of mine” înseamnă că-l respectă.

În această vizită, Iohannis a fost tratat corect, ca un băiat care nu iese din cuvântul șefului, își face temele atent, dar nu este strălucitor. Parcă îl recunoaștem pe Klaus.

Președintele României n-a vorbit mult în față ziariștilor, dar n-a uitat să spună cuvintele cheie în fața lui Trump: „strong leadership”. Asta-i place liderului de la Casă Albă.

Cum Trump nu are treaba cu protocolul, el acordă timp interlocutorului fără a ține cont de program. Iohannis a stat două ore față-n-față cu Trump, în loc de jumătate de ora prevăzută, semn că Trump investește ceva în el.

Față de alți președinți americani, Trump este mult mai respectuos față de liderii unor țări mici și, paradoxal, este ușor de vorbit cu el. La bunul și atât de drăguțul Obama nu se putea ajunge la nasul lui, abia l-a primit pe Băsescu 25 de minute. Trump știe să-și flateze invitații și de aceea și obține ce vrea. De fapt, dacă bine ne gândim, România a fost tratată bine la Casă Albă în cazul tuturor președinților republicani și ignorată de democrați. De aceea, România are tot interesul că Trump să mai câștige un mandat.

Iohannis a dat bine la Washington și pleacă cu binecuvântarea lui Trump. Acesta a spus câteva vorbe în treacăt cum că urmează niște alegeri în România, Iohannis este o garanție contra corupției și mai ales i-a făcut cadou o șapcă pe care scrie „Make România Great Again”.

Mesajul de pe șapcă indică clar că Washingtonul îl preferă deocamdată pe Iohannis ca partener oficial din partea României.

Pesediștii reclamau că Iohannis se duce la Washington să ia aprobarea de la liderul mondial pentru al doilea mandat. Și nu sunt departe de adevăr.

Alții au plusat declarând că Iohannis este în stare să vândă orice americanilor, alături de toate bogățiile României, numai să mai câștige cinci ani de vacanță la Cotroceni.

Să nu ne îmbătăm cu apă rece, România nu prea mai are ce oferi în afară poziției geografice pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Cam tot ce se putea da gratis, s-a dat în epoca Năstase.

Și, în treacăt fie spus, am încredere mai mult în cuvântul lui Trump în privința garanțiilor acordate României decât în promisiunile histrionilor de la Uniunea Europeană.

Veșți proaste pentru PSD care n-au reușit de pe vremea lui Iliescu să mai calce pe la Washington.

Problema noastră nu este că americanii îl preferă pe Iohannis, ci că Iohannis în sine este o pierdere de timp pentru România din interior.

Acest tip plat, lipsit de energie nu a produs nicio viziune care să-i facă pe români să-și privească țara cu optimism.

În afară să se lupte pe corupție cu PSD n-am auzit de un plan de țară. Cum dealtfel n-a avut niciun președinte român de la Ceaușescu încoace (utopic și tâmpit, dar era un plan).

Dacă tot a stat în preajma lui Trump, Iohannis ar fi putut să învețe din energie acestuia, din modul natural și fără ifose cu care vorbește cu presă chiar când se ceartă și mai ales din faptul că are un plan.

Șapca lui Iohannis „Make România great again” este mult prea largă pentru un om care nu-și poate depăși anvergură de inspector școlar.

Alin Alexandru
Alin Alexandru
Alin Alexandru are peste 23 de ani de presă scrisă şi televiziune la Expres, Cu­ren­­tul, Biz, B1TV, Naţional TV, timp în care a rea­li­zat reportaje în peste 30 de ţări. Este pasionat înfocat de tenis şi expert în asigurări şi investiţii.

Ultimele articole

Articole similare