Bunica vrei să-mi spui o poveste, te rog frumos, dar să fie una adevărată, nu din cele inventate, de care ne tot învață la școală.
– După cum ai fost de harnic toată săptămâna și m-ai ajutat la polog, am să-ți spun o poveste, dar numai dacă-mi promiți că și tu ai s-o spui la nepoții tăi.
-Cu dragă inimă bunică, doar că acum sunt prea mic să am nepoți.
– Ei, nu acum bătute-ar bucuriile, dar atunci când o să-ți vină și ție rândul să fi bunic, să nu uiți. Povestea asta mi-a spus-o bunica mea pe timpul când eram așa ca tine și dacă mi-a spus-o dânsa înseamnă că e adevărată.
– Se spune că nu foarte departe de lumea asta a noastră, există o altă lume în care nimeni nu este bolnav și mai ales nimeni nu moare.
– Ce e aceia o altă lume bunico ?
– Adică o altă planetă cum se spune acum, dar noi ăștia mai bătrâni spunem o altă lume.
– A, o planetă din acele ce am învățat la geografie, dar profesoara ne-a spus că sunt foarte departe și că numai din când în când putem să le vedem. Și atunci numai așa că pe niște steluțe.
– Pentru dumneaei s-ar putea să fie departe, că așa a învățat, doar că lumea de care mi-a povestit bunica mea e cu mult mai aproape de cât bănuiesc specialiștii care se tot uită în aparate. Deci, în acea lume copiii cresc sănătoși și frumoși până spre douzeci și cinci de ani, după care nu mai îmbătrânesc atât timp cât vrea fiecare.
– Pamântu-i bogat și roadele cresc singure, drept care nimeni nu-i nevoit să lucreze din greu pentru a avea ce să mănânce.
– Și ce fac toată ziua dacă nu trebuie să muncească, mă aflu eu în vorbă.
– Cum ce fac? Studiază, că învățătura e primul lucru pe care un om cu mintea întreagă trebuie să-l facă. Se plimbă mult, învață să cânte, să deseneze, dar mai mult decât toate, să vorbească unii cu alții.
– Și despre ce pot ei să vorbească atât de mult ?
– Despre ce? Bunica mea spunea ce vorbesc despre toate care au fost și toate ce vor fi, dar mai ales despre noi cei din lumea asta.
– Dar cum de știu dânși despre noi atâtea și noi nici nu am auzit de ei?
– De știut știu multe, poate chiar mai multe lucruri despre noi decât știm noi înșine. Doar că toate aceste cunoștințe nu pot să înlăture marea lor supărare și anume, că nu pot să aibă copii în lumea lor.
– Dar atunci cum se face că ei cresc până la 25 de ani… deci totuși sunt și copii pe acea planetă, nu-i așa ?
– Așa este, doar că aceia care vor din toată inima să aibă copii trebuie să se mute în lumea asta a noastră, numai aici pot avea copii.
– Acum înțeleg, e destul de simplu, deci ei vin pe planeta noastră, au copii, după care se întorc înapoi pe planeta lor, nu-i așa?
– Nu dragu bunichii, mai întâi toți cei care vin la noi trebuie să trăiască ca noi. Adică să muncească, să îmbătrânescă și să se înbolnăvească la fel ca noi. Cât despre mersul înapoi în lumea lor e o altă istorie. Doar copiii lor când sunt mici știu drumul, părinții lor uită de unde au venit și rămân să trăiască aici.
– Dar dacă eu o să merg mult, mult, oare nu aș putea să ajung și eu pe acea planetă ?
Buna mea mi-a spus din ce mai ținea și ea minte, că nu drumu-i lung și nu e de mers pe jos, deoarece acea lume e numai dincolo de mâine. Numai mama a știut când a fost micuță, dar dacă nu s-o întors, a uitat și ea.
– Dar eu o să pot pentru că sunt copil și am să găsesc calea cea bună și am să te iau și pe ține.
– Ai s-o găsești sigur într-o zi dar până atunci hai la culcare că s-a făcut târziu și mâine avem iară treaba, că otava n-o strânge nimeni dacă o lăsăm pe deal.
De atunci au trecut multe veri, dar lumea de dincolo de mâine mi-a rămas ascunsă într-un colț de suflet.
Dar până când voi reuși să regăsesc drumul până dincolo de mâine, m-am hotărât să rămân pe acest pământ cu toate relele și bucuriile ce vin în fiecare zi.
