Fapte: În România anului 2019, o fată de 15 ani este răpită, bătută, violată şi ucisă, deşi reuşeşte să apeleze, de mai multe ori, serviciul de urgenţă 112.

Opinia publică află rapid de nenorocire (cum anume, încă nu se ştie exact) şi tăvălugul mediatic nu mai poate fi oprit.

Vinovatul, bolnav psihic cu acte, este suspectat de legături cu reţelele de trafic de persoane. I se pune „în cârcă” şi o altă presupusă crimă, ce ar fi putut fi săvârşită în urmă cu trei luni, când o altă fată de 18 ani a dispărut fără urmă. Poliţiştii i-au spus familiei, la acea vreme, că „poate a fugit cu Făt-Frumos”.

Psihopatul prins declară că a ucis ambele tinere, ultimei dintre ele incinerându-i cadavrul într-un arzător improvizat.

Oroarea s-a întâmplat la Caracal, oraş unde „legea” este făcută de grupări infracţionale. De altfel, tot sudul României zace sub pumnii şi cuţitele interlopilor.

Aşadar, românii obişnuiţi află că măcar cea din urmă crimă putea fi evitată, dacă poliţia îşi făcea treaba şi dădea curs apelurilor disperate ale bietei copile. Şefii poliţiei din zonă au întârziat ore în şir într-un caz în care minutele făceau diferenţa între viaţă şi moarte.

„Oamenii legii” au apelat la căpeteniile clanurilor mafiote din judeţ pentru a o găsi pe tânără, iar aceştia au profitat de ocazie pentru a-şi plăti poliţe unii altora direcţionând poliţia la adresele rivalilor. Poliţiştii erau convinşi că fata a fost răpită de proxeneţi şi trimisă „la muncă” prin Franţa, Italia sau Germania. Lucru „obişnuit”, se pare.

Oribila crimă a scos multă lavă din iadul în care se lăfăie tartorii României. Aşa am ajuns să intuim dimensiunile caracatiţei care sufocă o ţară ce ar fi meritat un destin mai bun.

CITEȘTE ȘI:  Salvaţi planeta de noi înşine!

Politicienii şi instituţiile fundamentale ale statului devorează, practic, o naţiune. Celebrul „dosar cu şină”, care a îmbolnăvit de nervi generaţii întregi, a lovit încă o dată fatal.

Dosarul cu şină, încarnat în miliţian, spre ghinionul fetei din Caracal care a sunat la 112, vorbeşte despre modul fundamental greşit în care comunismul i-a învăţat pe români să se raporteze unii la alţii. Da, în perioada comunistă am deprins obiceiuri precum urmărirea propriului interes cu orice preţ, indiferenţa faţă de cel de lângă noi, „fentarea” regulilor de bun-simţ şi fuga de responsabilitate. Toate acestea se văd, de zeci de ani, într-o administraţie publică unde rezolvarea unei probleme nu depinde neapărat de natura ei, ci de funcţionarul pe care-l cunoşti.

De la funcţionarii care au preluat apelul fetei şi până la şefii Poliţiei Olt, primii sesizaţi cu acest caz, toţi i-au cerut bietei copile „dosar cu şină”. Niciunul dintre ei, adulţi după buletin, nu a fost în stare să realizeze pe deplin gravitatea situaţiei.

Dispecera de la 112 o întreba pe copilă „cum s-o găsească” dacă nu-i în stare să-i dea detaliile pe care i le ceruse. Miliţianul (că poliţist n-a fost niciodată) căruia i s-a transferat apelul se temea să nu fie sancţionat de către şefi pentru că „are linia blocată”. Şeful „pe operativ”, care a condus „operaţiunile” de găsire, a preferat să colaboreze cu un infractor pentru „rezolvarea cazului”, după ce întârziase ore în şir la o şedinţă comunală. De aici încolo este vorba doar despre circ televizat: pasarea vinei între instituţii, demisii şi demiteri de „şefi naţionali” care oricum jucau rolul de „glugă de coceni”, de sperietori în lanul de porumb.

CITEȘTE ȘI:  Salvaţi planeta de noi înşine!

Buba nu a fost şi nu este prostia crasă a miniştrilor de la Bucureşti, ci mentalitatea care a condus la numirea lor, uciderea unor instituţii, devenite incapabile să-şi realizeze misiunea – protejarea cetăţeanului român. Cazul care a cutremurat România din temelii nu ar fi existat dacă am avea oameni în loc de trepăduşi.

Până şi şeful statului a încercat să tragă „povestea” în zona electorală, deşi este evident pentru oricine cu puţină minte în cap că problema este sistemică. Adică la crearea şi menţinerea ei a contribuit întreaga clasă politică, din care şi domnia sa face parte, nu un singur partid, fie el şi PSD.

Românii care au plecat şi care continuă să plece din ţara lor au făcut-o tocmai din această cauză: lichelismul politic ce a condus la degradarea socială fără precedent. Mârlănia de care te loveşti la tot pasul, indiferenţa autorităţilor, sfidarea regulilor de bun-simţ, toatea acestea sunt mai puternice decât orice criză economică. Nimeni nu-şi lasă căminul şi pleacă în lumea largă dacă se simte respectat şi în siguranţă la el acasă. Tocmai asta nu mai este valabil în România ultimilor zece ani, respectiv de la al doilea mandat al lui Traian Băsescu şi terminând cu „epoca Dragnea”.

Preşedintele Iohannis ar fi putut, ca profesor, să iniţieze în aceşti ani o schimbare de mentalitate, prin intermediul şcolii. Copiii rămaşi în ţară pot fi educaţi în respectul faţă de celălalt, iar asta ar conduce la o societate aşa cum o visăm, în care cetăţeanul să conteze, nu „imaginea” unor instituţii. Cu o astfel de societate, „cazul Caracal” nu ar fi posibil. Dar nici o clasă politică asemenea celei actuale nu ar mai exista.

Ad