Un locuitor din oraşul canadian Edmonton a câştigat la loterie un premiu de 60 de milioane de dolari, după ce a jucat aceleaşi numere timp de peste 20 de ani, informează site-ul revistei People.

Canadianul Bon Truong a avut însă nevoie de 10 luni înainte de a se prezenta în faţa autorităţilor şi pentru a-şi revendica premiul. El a câştigat marele premiu („jackpot”) al loteriei LOTTO MAX în octombrie 2018, însă a fost atât de copleşit de veste, încât nu a putut să îşi revendice imediat premiul obţinut.

„Am luat biletul tipărit acasă şi m-am uitat îndelung la numerele de pe tichet, timp de multe ore în acea zi. Nu-mi venea să cred!”, a declarat câştigătorul, citat într-un comunicat publicat de Western Canada Lottery Corporation (WCLC).

Numele jucate de Bon Truong reprezintă o combinaţie între zilele de naştere ale membrilor familiei sale şi date importante pentru el: 2, 3, 4, 8, 9, 20 şi 30. El a jucat aceeaşi combinaţie de numere timp de peste 20 de ani, înainte ca ea să iasă câştigătoare, potrivit postului CTV.

„Am început să mă gândesc ce va însemna acest câştig pentru familia mea. Mi-am dat seama că va schimba multe lucruri şi am vrut să mă asigur că eram cu toţii pregătiţi pentru aceste schimbări”, a declarat canadianul.

CITEȘTE ȘI:  O româncă a fost arestată în Grecia cu 401 pașapoarte în valiză

„Aşadar, iată-ne aici, 10 luni mai târziu! Suntem pregătiţi!”, a adăugat el.

Bon Truong a spus că a alcătuit şi o listă cu lucrurile pe care doreşte să le facă în viitor, iar acestea sunt echilibrate, alternând între activităţi practice şi activităţi amuzant-recreative.

„Primul lucru pe care mi l-am spus a fost acesta: ‘Acum voi putea să plătesc pentru tot ce vreau să cumpăr!’ Şi am fost fericit gândind că voi putea să fac doar acest lucru. De asemenea, ne vom cumpăra o casă nouă şi voi deschide un cont de economii care să ne asigure viitorul”, a adăugat canadianul.

Dar, după „aceste lucruri mari şi principale”, Bon Truong a mai spus că îşi doreşte să plece alături de familia lui într-o vacanţă: „Nu sunt încă sigur în privinţa destinaţiei. Cred că vom încerca să mergem peste tot”.

Reprezentanţii WCLC au spus că premiul câştigat de Bon Truong ocupă, ex aequo, primul loc în topul celor mai mari câştiguri oferite de LOTTO MAX în provincia Alberta. Precedentul jackpot de 60 de milioane de dolari a fost câştigat de un cuplu în septembrie 2017, scrie Agerpres.

Ad