Lech Walesa îi cere lui Donald Trump ca SUA să redevină ‘imperiul binelui’

Preşedintele american Donald Trump ar trebui să se concentreze pe restabilirea leadershipului moral al Statelor Unite pentru ca acestea să redevină ”imperiul binelui”, a opinat miercuri fostul preşedinte al Poloniei şi fostul lider al sindicatului polonez Solidaritatea, Lech Walesa, cu trei zile înaintea unei vizite a liderului de la Casa Albă la Varşovia, transmite AFP.

Embed from Getty Images

Donald Trump este aşteptat duminică la Varşovia pentru a participa la marcarea a 80 de ani de la începerea celui de-al Doilea Război Mondial, ce a debutat la 1 septembrie 1939 printr-un atac al Germaniei naziste contra Poloniei.

”Preşedinte Trump, vă cer să recuceriţi poziţia de lider mondial pentru SUA”, a spus Walesa (75 de ani), primul lider al sindicatului Solidaritatea şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace, într-un interviu publicat de cotidianul polonez Rzeczpospolita.

”Lumea are nevoie de leadershipul SUA, leadership moral şi politic, nu doar economic şi militar”, a continuat el.

Sub conducerea lui Walesa, sindicatul Solidaritatea s-a transformat într-o amplă mişcare socială care a accelerat căderea regimului comunist din Polonia în 1989. În anul următor, Lech Walesa a câştigat primele alegeri prezidenţiale libere după 1945 din Polonia.

Aflat în relaţii glaciale cu guvernul conservator polonez, Walesa a anunţat că nu va participa la ceremoniile aniversare organizate duminică la Varşovia, transmite Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare