Canada nu permite României înființarea de secții de votare suplimentare pe teritoriul său

Canada a informat România că nu permite înființarea de secții de votare suplimentare pe teritoriul său, singurele acceptate fiind cele din misiunile consulare românești.

Ambasada României în Canada a informat Departamentului Afacerilor Externe, Comerțului și Dezvoltării al Canadei (DFATD) cu privire la modificarea legislației române și a solicitat acceptul pentru înființarea unor secții de votare și în alte localități în afara celor în care sunt misiuni diplomatice și oficii consulare, în vederea apropiatelor alegeri prezidențiale din România.

Răspunzând solicitării Ambasadei României, DFATD a reiterat nota circulară nr. XDC-1264 din 8 septembrie 2011.

Implicit, partea canadiană nu și-a dat acceptul pentru înființarea unor secții de votare în alte localități decât cele unde sunt misiuni diplomatice și oficii consulare, se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei României la Ottawa.

În aceste condiții, nefiind îndeplinită condiția privind acordul autorităților din țara de reședință, în Canada nu se vor putea înființa secții de votare în alte localități decât cele în care se află oficiile diplomatice și consulare de carieră și onorifice, respectiv Ottawa, Montreal, Toronto, Vancouver, Calgary, Quebec și Dieppe.

În Canada, scrutinul se va desfășura în secții organizate în orașele precizate anterior.

Având în vedere cele de mai sus, Ambasada României în Canada și oficiile consulare de carieră și onorifice continuă pregătirea scrutinului prezidențial din noiembrie 2019, în condiții optime, cu luarea în considerare a politicii Guvernului Canadei, se mai arată în comunicat.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare