Iohannis: PSD a produs cea mai păguboasă, cea mai dezastruoasă guvernare de la Revoluţie încoace

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, sâmbătă, că PSD a “produs” în ultimii ani cea mai păguboasă şi cea mai dezastruoasă guvernare de după 1989.

“În ultimii doi ani şi jumătate, România a fost condusă de o guvernare care i-a compromis viitorul, care i-a blocat dezvoltarea, care a săpat adânc la temelia democraţiei şi a statului de drept. PSD a produs cea mai păguboasă, cea mai dezastruoasă guvernare de la Revoluţie încoace. Ruşine! (…) Trebuie să vedem prezentul aşa cum este el.

România anului 2019, cu o guvernare PSD, este un stat membru al UE fără spitale, fără autostrăzi, cu şcoli încă nesigure şi nefuncţionale, un stat în care iniţiativa privată şi investiţiile, cele care generează dezvoltare, sunt descurajate. În România anului 2019 nu avem asigurat nici măcar transportul public care să facă legătura permanentă între oraşele mari şi comunele din jurul lor. În asaltul continuu al statului român PSD nu a mai avut timp să guverneze şi pentru oameni”, a spus Iohannis la Reuniunea Filialelor PNL din Regiunea Sud – Est.

El a adăugat că cei de la PSD au făcut legi care să submineze justiţia, poliţia, administraţia publică, jandarmeria, instituţii menite să protejeze cetăţeanul, să-i ofere siguranţă.

“Au pus în vârful acestor instituţii oameni care nu aveau ce căuta acolo, fără competenţe, dar cu recomandare de la PSD. Instituţii fundamentale au fost private de fondurile necesare şi s-a încercat subordonarea lor pentru a servi interesele personale ale liderilor de partid. PSD a reprezentat cea mai mare ameninţare la adresa stabilităţii şi viitorului României.

În aceşti ani grei de luptă cu PSD mi-am folosit toate pârghiile constituţionale pentru a bloca legi, pentru a impune revizuirea unor măsuri care ar fi fost catastrofale, toate acestea culminând cu referendumul pe care l-am convocat pe 26 mai, pentru ca românii să îşi facă auzită vocea la urne. Şi au făcut-o. Atunci, pe 26 mai, a fost un punct de cotitură, votul de la referendum a demonstrat că România îi sancţionează pe PSD pentru drumul pe care au vrut să ducă ţara, un drum fundamental greşit”, a afirmat şeful statului.

El a mai spus că lupta nu este nici pe departe încheiată, iar această luptă va fi câştigată doar când guvernarea va fi preluată de o majoritate cu valori autentic democratice, 100% dedicată construirii unui proiect pentru România, “nu pentru un şef de partid şi găştile din jurul său”.

“Vedeţi foarte bine cum în fiecare săptămână se iau la PSD noi decizii pe care trebuie să le blochez, pentru că România riscă să fie distrusă de PSD. În toţi aceşti ani am reuşit să oprim foarte multe erori, dar PSD nu a învăţat nimic. Aţi urmărit cu siguranţă ultimele etape de aşa-numite remanieri. PSD a pierdut majoritatea în Parlament, dar îi e frică să meargă în Parlament să îşi ia votul de validare şi atunci am fost nevoit, nu o dată, nu de două ori, de trei ori, să refuz remanierea cerută cu obrăznicie. România nu va putea niciodată să progreseze în acest stil pesedist”, a arătat Iohannis.

El a adăugat că PNL este acum, prin votul românilor din 26 mai, cel mai important partid din România şi împreună cu el trebuie să îndepărteze PSD de la guvernare, prin vot.

“Dragi liberali, începem împreună drumul către alegerile prezidenţiale, către alegerile locale şi parlamentare şi sunt convins că le câştigăm împreună. Nu va fi o luptă uşoară, eu cred în voi, în puterea şi capacitatea voastră de a-i convinge pe români să ne dea votul lor de încredere. Pentru mine lupta aceasta nu este o luptă pentru un nou mandat, este o luptă pentru şansa de a clădi, în sfârşit împreună, ceea ce nu s-a putut realiza din cauza acestui război permanent pe care am fost nevoiţi să îl purtăm cu PSD în efortul de a-i opri să distrugă România. (…) Proiectul ‘României normale’ este un efort colectiv, iar PNL va fi motorul acestei viitoare construcţii, iar alături de noi vor veni acele partide democratice şi pro europene care sunt capabile să pună interesul public mai presus de mizele şi orgoliile persoanale. Alături de noi vor fi organizaţiile civice şi toţi cetăţenii care doresc să se implice”, a conchis Iohannis citat de Agerpres.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare