Scrisoare de vară, de la țară

N-am mai scris demult, în special fraților noștri mai energici, cei care-au sărit parleazul și au ajuns în Canada, pe meleagurile civilizației și non-discriminării, al caselor confortabile și zăpezii regenerabile, al muștelor rezistente la frig și al sportivilor puternici, al limbii engleze și franceze.

Per ansamblu așa percepem noi tărâmul acela îndepărtat care ne-a atras ca un magnet oamenii și ne-a lăsat mai tantalai și cu buzele umflate, de zici că trebuie să participăm la un concurs de frumusețe gonflată natural și ne facem un selfie nătăfleț, cu noua mutră.
Pe-aici pe acasă totul e cum știți, ca să nu fiți debusolați și să recunoașteți când v-oți întoarce, nu s-a mai făcut nimic notabil la nivel macro, dar la nivel micro am adăugat niște pași. Nu toți peste graniță.

Se profită de vacanță și multe gospodării arată sărbătoresc. Ba chiar unele atrag și alți doritori de pace și bucurie, organizând festivaluri, întâlniri, workshopuri de descoperit și redescoperit vatra, pâinea, mierea și alte valori dacice.

Că mergi în Sibiu, Tg.Mureș, Cluj, Sighișoara, Iași sau Constanța există grupuri care se organizează solar să schimbe puțin aparențele părăginite, să readucă spiritul viu în mijlocul unei comunități mofluze, inerte și încercate greu de analfabetism funcțional.

Am fost la FITS (Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu), la TIFF (Transilvania Internațional Film Festival), la Miturile Cetății (Festival Internațional de teatru) în Constanța, la Gărâna Jazz Festival, la Jazz în the Park în Cluj, dar nu am putut cuprinde tot, data viitoare mă organizez la sânge.

Tocmai s-a încheiat Cerbul de Aur al TVR-ului, în Brașov și urmează Festivalul Internațional Enescu, minunatul angrenaj care face să răsune Bucureștiul de muzică bună, interpretată de mari artiști.

Mie mi se par salvatoare festivalurile astea. Nu toți sunt de acord cu mine. Și nu-i înțeleg. Orașele înfloresc când ideile ne adună, când arta ne adună. Alții adulmecă dedesubturi tenebroase, spălări de bani și câte și mai câte. Or fi, nu zic. E treaba celor organizați și plătiți pentru asta să descopere, dar fiindcă aia chiulesc, deodată a devenit treaba noastră, a tuturor, și de aceea nu se mai înțelege nimic.

Să stăm strâmb și să judecăm drept. E frumos să-ți vină în oraș trupe de teatru pe care nu le-ai fi văzut niciodată? E frumos să se umple strzile de mișcare și culoare? E frumos să prinzi saxofonul circulând prin urechi și nu “claxofonul” insistent al mașinii? E frumos să întâlnești oameni eleganți, pe unii poate i-ai văzut și la televizor? Eu zic că e un câștig. E problema noastră cum ne înfățișăm realitatea imediată.

N-o să repet ceea ce știm demult, cu partea plină a paharului. Noi toți ne creăm imaginea proprie, lăsăm să varieze, să gliseze după plac, chiar dacă datele par unele fixe.

Înțeleg și temerile, și precauțiile, spiritul critic, am și eu din plin, că na, sunt româncă.

Dar nu pot să privesc suspicios fiecare demers din jurul meu, e ca și cum te-ai uita la un film încercând să ghicești unde s-au pus camerele, cam câte duble au făcut actorii, de ce o fi răgușită vocea povestitorului, o fi băut ceva rece, oare ce, suc sau whiskey și de ce ii lasă domle să bea și nu se stipulează prin contract să uite acest obicei, ah s-a terminat filmul și uite-așa te-ai îndepărtat de subiect, de frumusețe, de stare bună…ce spuneam, ah, dacă ești chitibusar riști să vezi doar cum piere tot farmecul, tot mirajul, și să ai un veșnic gust amar și o cută între sprâncene care te împiedică sistematic să te manifești în deplinătate.

Nu e destul că știrile fataliste ne turuie zilnic că suntem pierduți, ne-am pomenit vara asta rătăciți în mrejele unui caz nefericit, neelucidat încă, așa numitul dosar Caracal, poate v-a ajuns la urechi și vouă cum a scos la iveală lucruri tenebroase, neputința autorităților și suspiciunile de corupție în lanț care planează asupra instituțiilor care ar trebui să ne protejeze. Avem și d-astea, nu am scăpat, avem și umbră, nu doar lumina.

Dar dacă îndrepți ochii spre mare parcă se mai spală întrucâtva. Știu, vacanțele noastre se fac în vecinătate, demult nu mai convingem cu litoralul. Totuși, în 2 Mai și Vama mici oaze te mai liniștesc și te pot chiar răsfăța pe românește.

Vreau să va anunț de asemenea că avem încă, mulțumită unor încăpățânați pasionați de viață, legume și fructe cu gust și fiindcă suntem în pragul toamnei mesele sunt încărcate, nu mai știi ce minunăție să gusti mai întâi, roșiile au dulceața pe care poate ați întâlnit-o în copilărie, prunele se desfac frumos și se lasă mângâiate cu măselele până se fac mici mici mici și-ți umplu întreagă ființă de parfum nespus de drag, zmeura e ieftină, a cotropit piețele, murele sunt uriașe și gustoase, iar pe toate drumurile te întâmpină “întreprinzători” spontani cu găletușe cu cătină.

Am căutat mere ionatane cum știu eu că e modelul ideal și mi s-a explicat frumos că pe tarabă sunt mere de vara, tot crocante, dar ce caut eu va fi recoltat în curând, pe la sfârșit de septembrie. Am luat totuși, că nu rezist merelor, și am întâlnit gustul binecunoscut de pârg și soare de la bunici, cu zeamă nărăvașa alunecând pe toboganul bărbiei, urmată clar de un hohot de ras cel puțin.

Mă mai lupt încă cu variantele de porumb, nu știu cum a pătruns un soi dulce, unii zic că unguresc, alții că american, cu consistentă moale, jilavă, dulceag, nicio legătură cu porumbul nostru neaoș, consistent, furajer, da, cu boabe tantose pe care le recoltezi cu un “harshti” multiplu, visător, voios că-ți poți transformă gura într-o moară activă.

Ca o moară stricată am tot certat eu vânzătorii de coceni galben-dulceag că pervertesc gusturile tinerilor, ei susțin că e cerere. Bun, dar nu de la mine, eu rămân pe frontul de altădată și se pare că mai există, m-am înfruptat periculos de mult cu așa ceva și vara asta, sper să nu fie pe cale de dispariție.

Țin să vă comunic și că au revenit la matcă trei din prietenele mele, aleseseră ele zările occidentale, dar au cântărit șansele și au dat încă una României. S-au întors acasă, una din Lisabona și două din Londra. Cu tot sufletul s-au întors, cu tot cu familii și-s puse pe fapte mari.

Georgiana creează din Bala locul magic al întoarcerii la tradiții și mâncare vie, sănătoasă, iar Grațiela și Ana-Maria transformă locuri cu artă lor. Nu-mi dau seama dacă e un trend, totuși 3 prieteni ai unui singur om, azvârliți prin lume, să revină cu energie molipsitoare, înseamnă un procent mare, chit că am eu mulți prieteni, și asta e de bun augur.

Vă las acum , merg la Festivalul de Teatru Independent Undercloud, al lui Chris Simion-Mercurian, fată cu neastampar creativ și bucurie de a trăi, o mulțime de spectacole independente se bat pentru premiul juriului. Chiar vă recomand să invitați la voi oricare spectacol, selecția e minunată, și n-o să va pară rău, mai ales că prin teatru zburați instantaneu în adevăratul vostru “acasă”. Iar după acel zbor, să-mi scrieți și voi.

Gianina Corondan
Gianina Corondan
Om de media, apare din 1996 în TV: Pro TV, TVR Radio: Radio Guerrilla, Gold FM Film: Tragica poveste a celor doi (scurtmetraj, R. Radu Muntean), Elisabeta Rizea (mediu metraj, R. Misu Constantinescu) Teatru: Trei versiuni ale vieții (Teatrul Foarte Mic, R. Monica Teodorescu) Muzică: Gianina & Quartz, rock alternativ Presa scrisă: B-24-FUN, Evenimentul Zilei, VIP Proiecte online: Vizită de Lucru (www.vizitadelucru.ro), Arogante Culinare (www.aroganteculinare.ro) by Marius Tudose Proiect ONG: Exploring Culture by Oana Voiculet Proiect umanitar: Aripi de hârtie (proiect itinerant)

Ultimele articole

Articole similare