Acolo unde cerul pare mai aproape de pământ totul trebuie să înceapă cu un espresso dublu şi cu un rom Brugal. Sau Barcelo, după gust. Mai departe ar trebui să vină uitarea de sine, iar asta nu (doar) ca efect al alcoolului.

Pe insula Hispaniola, împărţită tragic de dominicani şi haitieni, timpul se poate opri în loc. Numai dacă vrei.

Poţi avea parte de un sejur « all-inclusive », cu mâncare până la o indigestie soră cu moartea hedonistă şi cu alcool până la un meritat « delirium tremens ».

Cum poţi avea parte de odihnă tăcută, cu alimentaţie raţională, bazată pe fructe proaspete, legume fierte şi peşte prăjit pe grătar în faţa ta.

« A treia cale » nu înseamnă nimic din toate acestea, fără a fi neapărat într-un antagonism feroce cu desfătările trupeşti. « A treia cale caraibiană » poate însemna lecturi la asfinţit, pe plajă, obligatoriu cu picioarele întinse pe şezlong, pentru a nu perturba traficul crabilor. Lecturile amurgului se dezlănţuie ca ploile tropicale şi în mijlocul unor mici jungle întreţinute de artişti ai ierburilor, cu salopete, foarfeci uriaşe şi pete mari de sudoare pe tricourile lor cu mâneci lungi.

Chiar dacă-i cald şi umed de te ia amocul, noaptea tropicală te cheamă afară, ca ielele, şi te loveşte-n moalele capului cu un acoperiş de stele îngrămădite enervant de tare. Nici nu mai vezi cuplurile care se preumblă « preludic » pe plaja invadată de lighioane. Şi ei trebuie să înceapă de undeva căutările carnale, dând un sens aparent furtunilor hromonale ce vor urma în camerele de hotel cu aer condiţionat.

Pentru că, da!, Dominicana e gândită astăzi mai degrabă pentru noul tip de proletariat, ca un uriaş « all-inclusive » şi nu ca un loc boem, pentru scriitori, pictori şi alţi intelectuali « obosiţi de viaţă ». Noul tip de proletariat, corporatist, are năvalnice chemări trupeşti, apetit pantagruelic şi sete balzaciană. De altfel, dacă menajerele resorturilor turistice ar avea talentul literar al lui Dickens sau Dostoievski, sunt sigur că, la câte le-au văzut ochii, ar ieşi pe bandă rulantă capodopere ale literaturii universale. Dar îndurând cu stoicism plimbările ritualice ale cuplurilor, hrănirile în masă debordând de voluptate gastrică şi papilo-gustativă, precum şi concertele kitsch, degrabă săltătoare de excrescenţe, ajungi la o linişte postapocaliptică.

Toată forfota se curmă, la un moment dat, spre unu noaptea. Numai dacă mai ai ochi pentru aşa ceva, poţi zări pe plajă câte un foc aprins de oamenii săraci şi fericiţi ai insulei. Acolo se frige peşte şi porumb dulce, se vând eşarfe colorate şi pânze pictate de meşteşugari fără « şcoala » geniilor neînţelese.

Ei sunt cei care încearcă ziua să-ţi vândă totul felul de lucruri de care nu ai nevoie, sperând de fapt la un bănuţ în plus, scăpat printre degetele grăsuţe ale ruşilor bogaţi. Dar noaptea e a lor, fără agenţi de pază care să-i ţină « la respect » şi fără mămici şi mămăiţe dornice de chilipiruri.

Noaptea e ales « Regele nebunilor », ca în « Notre-Dame de Paris » a lui Hugo. Noaptea este timpul în care nu mai există timp. Acolo nu intri fără « chemare », fără să te fi citit ei că eşti « de-al lor », vreun gringo nebun nimerit cine-ştie-cum într-o « cuşcă de lux », cu băutură şi mâncare la discreţie.

Acolo se bea rom ieftin, alb, se fumează tutun aspru, se râde din toată inima şi se dansează bachata. Vezi doar dacă eşti lăsat să vezi şi simţi doar dacă eşti în stare să simţi. Ridicolul, neamprostia şi aroganţa de guguştiuc de corporaţie nu există în această lume a simplităţii înveşnicite la malul Atlanticului. « Simţul enorm şi văzul monstruos » al lui Caragiale « al nostru » rămâne a fi consumat într-o altă dimensiune, în săli de şedinţă unde se vorbeşte mult şi nu se spune nimic şi unde aparenţele siluiesc realitatea.

Aerul condiţionat, lounge-ul englezesc şi scotch-urile « single malt » pot fi o alternativă la simplitatea eliberatoare a caraibienilor săraci şi arşi de soare. Depinde ce cauţi şi, mai ales, cât eşti dispus să rişti. Riscul nu este neapărat unul fizic, deşi Dominicana musteşte de tâlhari la drumul mare, conform avertismentelor de călătorie emise de guvernele ţărilor occidentale.

Riscul constă în neputinţa de a te mai întoarce senin într-o lume falsă precum cafeaua de la automatele publice.

Ad