Politicale cu Aladin et co

S-ar zice, după mintea unor politicieni, că lumea în care trăim a rezolvat toate problemele importante și ca atare trebuie căutate altele cât de minore care să ne alunge plictiseala născută din opulență și lipsa de griji.

Vasăzică au ieșit la iveală fotografii vechi cu prim-ministrul canadian Justin Trudeau mascat, de trei ori, în adolescență și în tinerețe în Aladin, Sindbad și Harry Belafonte, vopsindu-și și fața într-o culoare închisă ca să le semene mai bine.

Adversarii politici ai lui Justin Trudeau și-au frecat mâinile de bucurie. Iată PROBLEMA. Gata, aveau cu ce să-l înfunde și să-i dea peste cap campania electorală, căci – nu-i așa? – totul e permis în politică.

Justin Trudeau, așadar, disprețuiește minoritățile de culoare încă din adolescență și ce dovadă mai clară e nevoie decât că și-a dat cu vopsea pe față ?

În Statele Uite, există o sensibilitate ascuțită față de orice manifestare, care de aproape sau de departe ar sugera sau ar putea să sugereze o aroganță rasistă a albilor. Politicieni care de-a lungul timpului, în urmă cu zeci de ani, au arborat cu prilejul unor serbări o blackface au fost siliți să demisioneze sub focul concentrat al criticilor venite din toate părțile, inclusiv din partea propriului partid. Cu așa ceva nu se glumește!

Dar în Canada nu există rădăcini istorice atât de conflictuale între albi și negri și chiar dacă au existat și există încă – așa cum există pretutindeni în lume – unele reflexe de discriminare, totuși nu a existat un război civil și nici mișcări ample și variate de luptă împotriva segregării rasiale.

Adversarii politici ai lui Trudeau nu se încurcă însă în nuanțe. Dacă americanii nu suportă așa ceva, noi canadienii, vecinii lor, cum să suportăm?

Furtuna artificială declanșată de liderul conservator susținut de cel neo-democrat ar fi ridicolă dacă n-ar amenința să creeze o problemă adevărată, căci prestigiul internațional al prim-ministrului canadian a avut de suferit destul de serios. Și Donald Trump s-a arătat intrigat și suspicios față de de sentimentele lui cu privire la negri.

Justin Trudeau s-a adresat alegătorilor canadieni și-a cerut scuze cu umilitate și este sfătuit de unele voci din interiorul partidului său să le repete oridecâteori are ocazia. Este însă oportun să procedeze astfel? Scuzele oare nu validează implicit pertinența acuzațiilor care i se aduc?

Opiniile despre deghizarea lui Trudeau sunt amestecate, mai frecvente în sens acuzator în Ontario și în restul Canadei, mai nuanțate și mai echilibrate în Quebec, unde, la drept vorbind, mai nimeni nu-l tratează pe Trudeau drept rasist.

Liga Negrilor din Quebec nu împărtășește ofuscarea liderului conservator și nu vede nici un motiv pentru scuze. Acuzațiile care i se aduc lui Justin Trudeau sunt neavenite căci parcursul lui politic „demonstrează sensibilitea sa pentru dificultățile tuturor comunităților”. Cei care îl critică „înoată într-un bazin de ipocrizie” potrivit Ligii pentru că ei n-au făcut nimic ca să promoveze interesul comunității negre și culturale.

La urma urmei chiar, ce a greșit Justin Trudeau în tinerețe când s-a deghizat în personaje din 1001 de nopți?  Dacă se masca în judecător, în avocat ori în Sherlock Holmes ar fi fost oare acuzat, după logica conservatorului Andrew Scheer, că și-a bătut joc de justiție și de poliție?

Critica cea mai răspicată a falsei probleme despre presupusul rasism al lui Justin Trudeau vine de la cunoscutul scriitor haitian Dany Laférièrre într-un interviu dat pentru Radio Canada.

Justin Trudeau nu a făcut ceea ce i se reproșează. Mai întâi trebuie ținut seama că el s-a deghizat în personaje fictive. În al doilea rând, faptul că și-a vopsit chipul într-o culoare închisă nu are nici o legătura cu black ori brownface americane.

În Statele Unite, deghizările, utilizate mai ales de actori în spectacole teatrale, erau făcute de o manieră care să ridiculizeze ori sâ trezească antipatia și  spaima față de negri. Ele întăreau cliseele negative, rasiste. De aceea când un alb se amuza să se deghizeze într-un ins de culoare și răspândea asemenea clișee, gestul lui devenea rasist și ofensator.

Nu aceasta e situația lui Justin Trudeau. Nu transpare nimic jignitor și lipsit de respect în deghizările lui. Așadar, ele nu sunt același lucru cu ce se petrece în Statele Unite.

Pentru Dany Laferrière toată agitația este doar un episod al luptei politice din campania electorală și scuzele lui Justin Trudeau cerute canadienilor și dintre ei, mai ales minorităților de negri, n-au niciun rost. Ca atare, nici el personal, nu are de ce să le primească

Un episod, bineînțeles, dar el ne arată cât de jos poate coborî lupta pentru putere. Când vor începe dezbaterile directe față în față, între liderii partidelor probabil că îl vom vedea pe Andrew Scheer aidoma unui buldog care nu vrea cu niciun preț să lase osul din gură. Va reveni  mereu la deghizările „rasiste” ale lui Justin Trudeau din tinerețe și acesta se va încurca în scuze minabile și ele, eventual, reluate de la capăt. Așa se întâmplă când toate problemele importante ale societății canadiene au fost rezolvate și când nu a mai rămas nimic de făcut.

Ultimele articole

Articole similare