Montrealul a figurat, anul acesta, pe „lista scurtă” a Festivalului George Enescu. Din nefericire, concertul violonistului Alexandru Tomescu nu a mai avut loc la data anunţată. „Tânărul cu Stradivarius”, care continuă să impresioneze lumea prin interpretarea sa artistică, a mers însă la Toronto.

alexandru tomescu
Violonistul Alexandru Tomescu şi jurnalistul George Rădulescu, în studiourile „Adevărul” din Bucureşti

L-am abordat pe Alexandru Tomescu pentru a vă oferi o imagine proaspătă asupra României. O imagine filtrată de privirea unui artist desăvârşit, care-şi iubeşte ţara şi care se pune în slujba ei prin fiecare concert pe care-l susţine. Dacă l-am putea multiplica pe Alexandru Tomescu, în mod cert România ar deveni locul ideal în care să trăieşti. Prezenţa lui într-o societate dezbinată şi plină de contraste strigătoare la cer ar trebui să ne dea speranţă.

Prin urmare, vă propun un dialog despre dramele noastre naţionale, aşa cum arată ele astăzi. Am încercat să punem lucrurile într-o altă lumină, mai blândă decât aceea în care ne-am obişnuit să le vedem. Aici este şi meritul invitatului. Ce a ieşit, veţi judeca singuri.

George Rădulescu: În urmă cu aproape zece ani, la Bucureşti, vorbeam despre ce trebuie făcut ca tinerii români să nu mai plece din ţară. Între timp am ajuns, oficial, la patru milioane şi jumătate de oameni care au părăsit România, « and still counting », cum ar zice „olteanul”. Ce crezi că se întâmplă?

Alexandru Tomescu: Îmi este greu să cuprind în câteva propoziţii tot acest exod, imposibil de ignorat în ziua de astăzi. Probabil că pentru mulţi dintre cei care pleacă este o alegere dureroasă, dar justificată dintr-o mulţime de motive, altele decât cele sentimentale. Eu cred că, la un moment dat, lucrurile se vor echilibra. Avioanele cu care zbor sunt pline atât la plecarea din România, cât şi la întoarcere. În număr mult mai mic, evident, avem şi noi o emigraţie către România. Cred că aceşti oameni ne vor învăţa lucruri importante la capitolele toleranţă, deschidere către alteritate şi către alte culturi.

alexandru tomescu
Alexandru Tomescu

Cum te aperi de deznădejde atunci când stai în ţară şi asişti la anomaliile sociale de zi cu zi?

Viaţa în România nu este deznădăjduită, sunt multe lucruri pozitive care se întâmplă în fiecare zi, dar care poate nu sunt reflectate de presă. Numărul publicaţiilor cu un ton şi subiecte echilibrate este, din păcate, foarte mic. Până şi banala venire a toamnei, cu ploile ei fireşti, se poate transforma în articole care anunţă friguri cumplite şi „loviturile” ploilor. Viaţa în România este plină de provocări, care poate lipsesc în alte colţuri ale lumii, dar cred că fiecare dintre noi –  chiar şi cei plecaţi în străinătate – are şansa de a schimba câte puţin, măcar câte un milimetru din lucrurile care nu merg cum trebuie. Trebuie coerenţă şi perseverenţă. Tânăra generaţie, copiii de azi văd lucrurile mult mai clar şi mai tranşant şi cred că schimbările majore le vor aduce ei.

„Asta a distrus comunismul – spiritul de comunitate”

Te provoc la un exerciţiu de sinceritate frustă, neromanţată: cum ţi se pare diaspora românească în comparaţie cu mediul social din ţară?

Mi-ar fi greu, dacă nu chiar imposibil să fac o astfel de comparaţie. Pe românii plecaţi în străinătate îi întâlnesc de obicei după concerte, când îmi spun cât de mişcaţi au fost de muzica pe care am cântat-o. Şi nu numai la concerte, sunt peste tot: în marile orchestre ale lumii, în aeroporturi, în restaurante, în afaceri de succes… Dacă ar fi un pic mai organizată, mai unită în acţiuni, diaspora ar putea fi o forţă de neoprit.

Din păcate, asta a distrus comunismul în jumătate de veac în România: spiritul de comunitate, întrajutorarea aproapelui, urmărirea unui bine general, comun, înaintea binelui individual. Au fost vremuri foarte dure în care lupta individuală pentru supravieţuire a primat pentru mulţi. Această reconstrucţie spirituală şi socială este cea mai dificilă şi mai provocatoare.

alexandru tomescu
Alexandru Tomescu

Ce ai schimba acum în România, dacă ai avea putere deplină?

Dacă aş avea aceste puteri magice, fie şi pentru o singură zi, aş dota România cu săli de concerte (ce să-i faci, e oful meu!), autostrăzi, căi ferate, aeroporturi, păduri şi zone verzi bine protejate, spitale, şcoli adevărate, institute de cercetare. Cel mai important capital, însă, sunt oamenii. De ei, de gradul lor de implicare şi de educaţie depinde totul.

Nu ştiu dacă în România există deja această masă critică pentru o schimbare de proporţii, dar lucruri bune se întâmplă, totuşi, sub ochii noştri. Se construiesc spitale din donaţii private, se reformează sistemul de protecţie a copiilor aflaţi în grija statului, se mai plantează păduri… E mult de lucru!

Dar în diaspora românească, ce ţi se pare că ar trebui schimbat?

Cred că puţină coeziune ar fi foarte binevenită (asta nu înseamnă însă că nu sunt şi comunităţi extrem de bine conectate, active; nu ştiu însă dacă asta este regula).

„Acolo unde nu există nimic este nevoie de cultură”

Se mai ascultă muzică clasică în afara oraşelor mari din România? Cât de reală este impresia potrivit căreia ţară a căzut pradă manelelor şi maneliştilor?

Dorinţa pentru concerte de calitate, chiar cu programe mai greu accesibile, este uriaşă. Mă bucur enorm să descopăr, în fiecare an, în cadrul Turneului Stradivarius, entuziasmul pentru repertoriile pe care le aleg. Nu mi-a fost teamă de marile integrale din repertoriul violonistic (Bach, Paganini, Ysaye, Enescu, Prokofiev, Bartok etc); au fost recepţionate cu un succes copleşitor, care m-a îmboldit în fiecare an să merg încă şi mai departe.

Este nevoie de cultură, cu atât mai mult acolo unde nu există aproape nimic. Țin minte un dialog cu un organizator din ţară, care ne avertizase că în ultimul an nu avusese niciun concert de muzică clasică. Ei bine, am simţit că exact acolo era cea mai mare nevoie de mine.

Te întreb din nou, după mai mulţi ani: ce este mai profitabil să fii – muzician sau muzicant?

alexandru tomescu
Violonistul Alexandru Tomescu

Cel mai bine este să fii tu însuţi în tot ceea ce faci. În cazul meu, să fiu artist. Nu e nimic rău în a fi muzician sau muzicant. Profitul material nu este în lista de priorităţi, pentru că dacă ar fi, s-ar găsi uşor multe alte meserii mult mai profitabile. Însă în sfera artei, a emoţiilor, a sentimentelor lucrurile stau altfel.

Îl cunoşti, probabil, pe Kent Nagano, directorul muzical al Orchestrei Simfonice de la Montreal. A reuşit să facă din muzică o afacere în adevăratul sens al cuvântului, deşi procentul „consumatorilor” educaţi este peste tot cam acelaşi. La noi în ţară de ce nu se poate?

Sunt o mulţime de poveşti de succes, atât în România, cât şi în lume. Sigur, ne-am dori ca asta să fie mai degrabă regula şi nu excepţia. Un public fidel se construieşte greu, în timp, cu multe acţiuni coerente şi de valoare. Se poate pierde însă foarte repede. Eu cred sincer în nevoia noastră de muzică, de estetică, de cultură, în viaţa contemporană. Pentru a-i da un sens mai înalt decât cel material, pentru a deschide porţile spiritualităţii.

„Vioara Stradivarius: poezie, linişte şi lumină”

Îmi spuneai cândva că va trebui să mai aşteptăm până să apară un nou compozitor de talia lui George Enescu. Ce spune Enescu lumii despre România, prin muzica lui, aşa cum ai trăit-o tu?

Se spunea că muzica lui Enescu este scrisă pentru secolul următor; iată că suntem în plin secol XXI şi momentul lui Enescu a venit! Au fost paşi importanţi, printre altele şi includerea în stagiunea curentă de la Royal Opera House, la Londra, a operei „Oedipe”, un pas pe care încă nicio casă de operă din România nu l-a făcut. Se cântă din ce în ce mai mult, artiştii care îi descoperă muzica pentru prima dată sunt impresionaţi de bogăţia de culori, de explozia de sentimente de acolo. Este o muzică totală, ce te absoarbe trup şi suflet.

Explică-ne puţin, te rog, sentimentul pe care ţi-l transmite vioara Stradivarius, de care te-ai legat atât de bine din punct de vedere artistic.

Este o bucurie, o plăcere şi o onoare să pot cânta pe acest instrument magnific. Maestrul Ion Voicu a cântat mai bine de 40 de ani pe această vioară şi acum pot duce povestea mai departe. Sincer să fiu, nici nu sunt conştient de valoarea ei uriaşă atunci când sunt pe scenă, absorbit de muzică. Este pur şi simplu o vioară, o vioară extraordinară, aflată la locul cel mai potrivit: în faţa oamenilor, aducându-le poezie, linişte şi lumină.

CARTE DE VIZITĂ

  • Alexandru Tomescu s-a născut la 15 septembrie 1976, la Bucureşti.
  • A studiat la Conservatorul din Bucureşti (1995-1999), la Southern Methodist University, Dallas, Texas (2000) şi la École Superieure de Musique, Sion, Elveţia (2001).
  • În septembrie 2007 a câştigat dreptul de a cânta la faimoasa vioară „Stradivarius Elder-Voicu 1702”.
  • În aprilie 2009 a concertat, timp de o jumătate de oră, în staţia de metrou „Piaţa Victoriei” pentru a testa reacţia publicului la muzica de calitate.

Ce spunea în urmă cu aproape un deceniu

  • „Muzica clasică nu este acea gaură neagră în care se investesc inutil bani, timp şi energie. Poate aduce profit cuantificabil financiar şi poate aduce profit cuantificabil la nivelul standardului de viaţă.”
  • „În Germania, în Franţa şi în Olanda orchestrele se închid. La noi există potenţial, există oameni care îşi doresc să meargă la concerte. La Piteşti concertele de muzică de cameră se desfăşoară cu sala plină.”
  • „Festivalul „George Enescu” dă naştere acelui mult dorit turism cultural. New York Philharmonic nu ajunge des să cânte la Munchen sau la Berlin şi atunci melomanii germani vin la Bucureşti.”
Ad