Tot ce se întâmplă zilele astea – începând cu moțiunea și continuând cu negocierile pentru formarea unui nou guvern – trebuie interpretat în lumina campaniei electorale prezidențiale. Altfel nu vom înțelege nimic.
Partea I – „Cum scoți castanele din foc cu mâna lui Iohannis”
Moțiunea a fost introdusă și a trecut tocmai pentru acest motiv. Victoria moțiunii este a doua mare iluzie optică a anului, care i-a facut pe naivi să creadă că au scăpat de PSD.
Prima iluzie optică a fost rezultatul alegerilor europarlamentare din 26 mai, atunci când s-a spus că PSD și ALDE și-au pierdut legitimitatea și ar trebui să plece de la guvernare. În vara, PNL a introdus o moțiune și, supriză pentru cei mulți, nu a trecut. De ce nu a trecut? Simplu: pentru că, independent de rezultatele de la europarlamentare, parlamentul României rămăsese cu exact aceeași componență rezultată din alegerile din decembrie 2016. Adică PNL avea tot 20%, USR tot 8%. De unde era să treacă?
Acum, în octombrie, noua moțiune a fost introdusă tot de PNL pentru că boss-ul Iohannis trebuia să-și ridice capitalul electoral la prezidențiale, să arate publicului că el e eroul care lupta cu „ciuma roșie”, după ce în cei 5 ani de mandat a cam lăsat-o să-și facă de cap. Și surpriză, Ponta și Tăriceanu au avut alte interese acum- adică să scape de Dancilă și să recapete controlul PSD și au trecut de partea „poporului”. Scosul castanelor PSD din focul Dăncilei cu mâna președintelui. Fain! Plus, după cum vedem acum la negocieri, un bonus! Să îi arate lui Iohannis că nu, jocul nu îi va ieși.
Cam asta e tot. Parlamentul României este, repet, același. PNL are tot 20%, USR tot 8% etc. Cum să iasă un guvern stabil fără Ponta, PSD și ALDE?
Negocierile pentru formarea guvernului vor avea loc în aceeași notă – fiecare partid se va gândi în primul rând la folosul propriu. Anticipez de se va întâmpla mai departe:
1. Iohannis îl propune premier pe Orban – PNL, încercând să își țină angajamentul de a numi „guvernul meu”, măcar la sfârșit de mandat, cu gândul de-al obține pe al doilea.
2. Vor urma 8-10 zile de negocieri pentru a propune parlamentului o lista de miniștri. Se va ajunge deci pe 24-25 octombrie.
3. Fără voturille PSD, ALDE și Ponta, guvernul propus nu va trece. Mai mult, nu e sigur nici că USR sau PMP vor susține acest guvern, pentru că nici ele nu doresc să îi facă lui Iohannis cadou un nou mandat, fără luptă.
4. Cu prima popunere picată, Iohannis va trebui să caute un alt premier. Vor urmă alte discuții și alte zile pierdute. Vom trece de 1 noiembrie și în fine, cu o săptămâna înaintea turului I, Iohannis va scoate din pălărie un alt nume (sau poate același).
5. Alte 10 zile se vor scurge, cu alte negocieri pentru formarea guvernului. Între timp va avea loc turul I la prezidențiale. Abia acum, după ce se va ști cine cu cine intră în finală, va avea loc votul în parlament pentru a doua propunere de guvern. Și abia acum se vor negocia cu adevărat atât susținerea guvernului cât și a candidaților pentru turul II. Pentru că cel mai probabil, afară de PNL și USR nimeni nu dorește alegeri anticipate.
Între timp, cine pierde sigur? România.
A cui este vina? A partidelor? Da și nu.
În primul rând este vina unei Constituții prost făcute, care din 2004 încoace generează criză după criză.
Statul român este la ora actuală disfuncțional, lupta nu trebuie dusă contra unui partid, așa cum a declarat Iohannis la Timișoara, ci împotriva unei structuri prost construita, bazata pe o Constituție șchioapă și legi prost făcute. Însuși faptul de a negocia guverne în preziua alegerilor prezidențiale este o aberație, ceva care nu ar fi trebuit să se întâmple.
Schimbarea pesediștilor cu liberali sau useristi, fără o schimbare a structurilor statului, fără echilibrarea puterilor și eliminarea anacronismelor, fără redefinirea rolului președintelui, fără eliminarea aberațiilor din legea electorală nu va duce decât la același gen de probleme.
Pleacă unii, vin alții, dar blocajele și implicit circul vor rămâne. Vom avea doar oameni noi pe structuri vechi.
