Marile lucruri sunt, în general, o sumă de lucruri mici, bine făcute. Bunul simţ este liantul acestor „lucruri-mici-bine-făcute”.

De pildă, într-un oraş în care maşinile primăriei încep să „măture” bulevardele, ridicând nori de praf în urma lor, la ora 7.30 dimineaţa, este foarte puţin probabil ca primarul în funcţie să reuşească finalizarea unei noi linii de metrou.

Organizarea aparent măruntă dă măsura reuşitelor de anvergură. Aşa cum nesimţirea arătată pieptiş dă măsura eşecului social.

Când trimiţi gunoierii şi măturătorii să facă „treabă” la ore la care cetăţenii pleacă la serviciu sau îşi duc copiii la şcoală – şi asta de ani întregi! – îţi baţi joc de natură. De natura umană, de cei care te-au creditat dându-ţi votul.

Nu mai zic de tupeul de a răscoli oraşul, an de an, cu lucrări interminabile din cauza proastei lor calităţi. Asta înseamnă nesimţire, iar dacă-i adaugi discursurile despre „mediu”, „verde” şi „eco” ajungi să o desluşeşti pe mama nesimţirii în persoană.

Este ca şi cum, la raionul de parfumuri al unui mare magazin, ai da peste vânzătoare mirosind a transpiraţie. Iar într-o şcoală de elită, peste copii care scuipă pe jos, urlă şi se împing ca descreieraţii să se urce în autobuz. Pardon, scuzaţi, asta chiar se întâmplă!

Cum va arăta lumea peste 50 de ani dacă majoritatea regulilor de bună-creştere nu mai au nicio valoare? Azi doar tu contezi şi, desigur, lucrurile care-ţi fac plăcere: hainele „de firmă”, parfumurile, telefonul inteligent, mâncarea cu aditivi otrăvitori ce dau un gust plăcut.
Ah! Era să uit: şi cursurile pentru „dezvoltare personală”.

Mâncăm mult şi prost, aruncăm cam tot pe atât, cumpărăm în disperare produse ambalate de trei, patru ori, îi ignorăm pe ceilalţi, nu protestăm la abuzurile celor care chipurile ne conduc, dar mergem voioşi la manifestaţii fără finalitate pentru a ne face poze cu telefonul.

Cumpărăm cărţi şi citim articole care ne promit că vom fi fericiţi aplicând „doar zece reguli simple” şi că vom trăi mulţumiţi până la o sută de ani. Vrem totul repede, fără efort.
Celălalt, omul de lângă noi, are însemnătate doar dacă ne poate ajuta cumva să ne atingem scopul. În rest, chiar nu contează „părerea celorlalţi”. Păi nu aşa ne învaţă „maeştrii” dezvoltării personale?

Nesimţirea va distruge umanitatea. Nu industria grea şi nici pungile din plastic.

Acestea sunt o consecinţă a nesimţirii, în condiţiile în care ignoranţa şi imbecilizarea în masă pun stăpânire pe umanitate dezvoltându-i instinctele în dauna raţiunii.

Nu poţi fi ecologist în timpul liber şi nesimţit în restul „programului”. Individualismul este echivalent nesimţirii. De aici apare impostura, corupţia şi, în final, prăbuşirea nivelului de educaţie al maselor.

Lipsa empatiei, „durutul la bască”, descurcatul în dauna celorlalţi, toate acestea poluează planeta.

N-ai cum să te îngrijeşti nici măcar de o floare dacă nu-ţi grădinăreşti sufletul şi mintea.

Restul sunt bazaconii îndrugate de politicieni nesimţiţi care se lipesc de orice „cauză” cu „adepţi” şi care se afişează la manifestaţii.

Bunul simţ este în scădere alarmantă peste tot în lume, dar lipsa acestuia se manifestă sub diferite forme, în funcţie de „specificul naţional”.

În România, vedem în ultimele zile reglări de conturi între interlopi chiar în faţa Parlamentului, a Parchetului General şi a sediului SRI. Nesimţirea nu e, în cazul de faţă, la interlopi, ci la autorităţi şi la presă, care tac mâlc. Interlopii sunt produsul nesimţirii generalizate.

Într-un alt colţ al lumii, la mii de kilometri de „nesimţirea românească”, se manifestă un alt tip de nesimţire. Aceea a lipsei de reacţie la furăciunile ca-n codru ale politicienilor locali care, „by the way”, nici nu se mai obosesc să mintă frumos.

Mint grosolan că vor repara străzile, că vor ameliora transportul în comun, că vor lua la puricat contractele publice. Nimic din toate astea nu se întâmplă. Doar „acţiuni de imagine” cu tăieri de panglici şi discursuri „corecte” politic. Şi nimeni nu strigă la ei. Toţi sunt ocupaţi să consume, deşi stă să cadă ditamai şandramaua prosperităţii occidentale.

Bref: planeta nu poate fi salvată decât prin educaţie. Aceasta generează bun-simţ şi stârpeşte impostura. Atunci natura se simte bine. Dar cine vrea, cu adevărat, asta?

Ad