O ţară din care toată lumea aşteaptă să plece. Asta este impresia pe care ţi-o lasă România ultimului deceniu. Şi nu din cauza lipsurilor, ci a pierderii oricărei speranţe de reinstaurare a bunului simţ comun.

Am făcut greşeala de a privi, câteva minute, imagini de la o mare întrunire a PNL unde preşedintele în funcţie (şi în campanie electorală) rostea banalităţi sacadat, inducând oricărui martor o senzaţie de jenă. Numai liderilor PNL din primul rând nu părea să le inducă această senzaţie. Ba dimpotrivă, aceştia se ridicau în picioare să aplaude, dând din cap aprobator, într-o scenă de fals entuziasm, la fel de jenantă ca discursul preşedintelui.

Pe scurt, mandatul actualului şef al statului se încheie fără nicio realizare concretă.

„România lucrului bine făcut”, promisă în 2014, a rămas un slogan, ca şi povestea mai veche a celor 15.000 de specialişti sau cea a funcţionării independente a justiţiei.

Sterilitatea lui Emil Constantinescu şi parşivenia politică a lui Traian Băsescu au fost completate în mod nefericit de muţenia exasperantă a lui Klaus Iohannis. Te-ai fi aşteptat din partea lui, ca profesor, măcar la schiţarea unei strategii naţionale pentru educaţie, care să fie aplicabilă şi care să ne scoată, pe termen lung, din ghiarele manelismului social.

Preşedintele în funcţie a avut însă alte treburi. În prima parte a mandatului, nimeni n-a prea ştiut ce face el de fapt la Cotroceni, iar în cea de a doua a mimat lupta cu Liviu Dragnea, numindu-i acestuia nu mai puţin de trei prim-miniştri. Scorul său din sondaje, care-i dă speranţe pentru un alt concediu de cinci ani la Palatul Cotroceni, se explică prin lipsa unui contracandidat. Toţi cei care s-au înscris în cursă sunt, fără excepţie, nişte comedianţi trişti, în care n-ai putea avea încredere că nu fug cu banii de ţigări, dacă i-ai trimite până la chioşcul din colţul străzii.

Nu era nevoie de ultimele „dezvăluiri” ale Rise Project în privinţa lui Dan Barna, pentru a înţelege că omul este dintr-un alt „film”. De altfel, se ştie că USR a fost căpuşat, iar mai apoi acaparat, de nişte băieţaşi cu studii şi calificări profesionale aproximative, dar cu aroganţă şi tupeu cât pentru trei sau patru Adrian Năstase puşi unul lângă altul. Marii „salvatori” ai României nu scapă nicio ocazie de a-şi da în petic, de a se înjunghia pe la spate şi de a se da cu fundul la gard când vine vorba să facă un lucru concret. De pildă să intre la guvernare, dacă tot au votat pentru demiterea celui mai ridicol guvern român din istorie. Şi acum ajungem la Viorica Dăncilă.

Prima femeie prim-ministru al României, Viorica Dăncilă nu numai că a reuşit să compromită definitiv ideea de competenţă în politica românească, dar a şi turnat în beton convingerea cvasigenerală că, la noi, poţi obţine tot ce vrei dacă nu-ţi pierzi vremea cu şcoala şi te ţii de învârteli. Nu atât prestaţia ei lamentabilă a făcut un rău uriaş societăţii româneşti, cât liota de impostori şi neica nimeni care au înconjurat-o.

Practic, ceea ce au pus guvernările PDL, patronate de Traian Băsescu, la temelia administraţiei româneşti, a continuat şi a „desăvârşit” PSD, cealaltă falangă a odiosului FSN. Ne-am trezit cu imbecili utili, cu interlopi şi cu dudui „de folosinţă îndelungată” în posturi bine plătite din bani publici. Aceste armate de trepăduşi n-au alt rol decât acela de zid în faţa marilor ilegalităţi şi furturi din avuţia statului.

Şi pentru că tot am amintit de PDL şi de un anumit gen de dudui, iată că Theodor Paleologu, fost ministru într-unul dintre cabinetele Boc şi admirator de conjunctură al Elenei Udrea, a decis că e timpul să candideze la ceva serios. Adică la Preşedinţie, şi nu cu susţinerea oricui, ci direct cu aceea a mentorului său politic, Traian Băsescu.

Domnul Paleologu, om fin, pare să n-aibă nicio problemă în a se dezice doct de vechile sale simpatii. Spre exemplu, prin 2011, doamna Udrea era, în viziunea distinsului intelectual, nici mai mult nici mai puţin decât „o porumbiţă” pe care şi-ar fi dorit-o în echipa sa, dacă ar fi ajuns preşedinte al PDL. Azi, domnul Paleologu se răsteşte la cei care-i amintesc despre asta, spunându-le ceva în genul: „Ete na! Am fost colegi în guvern, care-i problema!?” Păi, meştere!, problema e că matale şi mai toţi cei care vă faceţi astăzi veacul prin politica dâmboviţeană aţi pus vajnic umărul la perpetuarea şi legitimarea unei infracţionalităţi de partid.

Între timp, doamna Udrea a trecut pe lângă un masterat în Teologie, prin penitenciar, prin Costa Rica (unde a încercat un „azil politic”), a născut şi s-a întors în România.

Nu-i vorbă că şi domnul Paleologu, a trecut, de-a lungul anilor prin multe… partide. A activat în PNL, apoi a trecut la PDL, perioadă în care s-a înscris, având cetăţenie franceză, și în UMP-ul lui Sarkozy (Union pour un Mouvement Populaire). Din PDL a demisionat alături de Elena Udrea, după ce aceasta pierduse conducerea partidului, spre insatisfacţia lui Traian Băsescu.

În fine, a trecut la PMP, apoi a revenit în PNL, de unde a plecat iar prin 2016, pentru a-l regăsi acum în postura de candidat la prezidențiale al partidului creat de Băsescu.
Sună a „Filantropica”, aşa-i? „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană!”, vorba personajului interpretat de regertatul Gheorghe Dinică.

Marelui Dinică i se atribuie şi o altă vorbă de duh, spusă prin ianuarie 1990, atunci când actorii se acuzau între ei de colaborare cu vechiul regim: „Dragilor, toţi am mâncat rahat, numai că unii au mai cerut şi supliment!” Perfect aplicabilă la situaţia politică actuală, nu-i aşa?

Ei bine, amintind de filmul „Filantopica”, nu-l putem trece cu vederea pe un alt candidat la prezidenţiale. Aţi ghicit, doamnelor şi domnilor, Mirceeea Diaconuuu!

Aşadar, despre el, vă adresez o singură întrebare: ştiţi să-mi spuneţi, repede, o realizare sau măcar un proiect pe care l-a desfăşurat ca parlamentar european, ales la scrutinul din 2014? Cum, nu ştiaţi că a fost parlamentar european? Acum este susţinut de minipartidele lui Victor Ponta şi Călin Popescu-Tăriceanu, iar unii îl livrează publicului amator de „poveşti cu mâna-ntinsă” drept un candidat „serios” pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Mai sunt şi alţi candidaţi pentru cea mai înaltă funcţie în statul român. Cu siguranţă n-aţi auzit de ei, însă câţiva doctori psihiatri probabil că îi ştiu.

Toate acestea ca să vedeţi cam cum stau lucrurile la marele scrutin unde diaspora românească ar putea avea un cuvânt de spus.

Photo by bortescristian

Ad