Canada. Val de tentative de fraudă prin telefon

Un număr crescut de tentative de fraudă prin telefon au fost raportate autorităților canadiene în ultima vreme.

Unele dintre apeluri spun potențialelor victime că numărul lor de asigurări sociale a fost compromis. În altele li se cere victimelor să plătească o sumă de bani pentru a evita o serie de probleme juridice.

Ce au în comun toate aceste apeluri? Numerele afișate pe ecran aparțin unor instituții federale legitime.

Rețeaua este bine organizată și profită de ultimele avansuri tehnologice, pentru că numărul real este de fapt altul decât cel afișat.

Am primit personal un astfel de apel într-o dimineață. Un mesaj înregistrat îmi spunea că am comis o infracțiune în Ontario și eram somat să apas tasta 1 pentru a fi conectat cu un operator și a plăti o amendă și a evita un proces sau, mai rău, să fiu arestat. Numărul de telefon, pe care l-am verificat ulterior, provenea de la un post de poliție din Ottawa. Am sunat la acesta și, evident, mi s-a spus că în niciun caz apelul nu provenea de la ei și că e bine să raportez acest lucru la Centrul canadian de combatere a fraudei.

Numerele de telefon sunt diverse, de la Canada Revenue și ministerul Imigrației până la poliția de frontieră.

Ca regulă de bază: instituțiile guvernamentale din Canada nu cer niciodată plata vreunei amenzi sau taxe prin telefon. Și dacă ați comis o infracțiune, acestea au deja toate datele dumneavoastră. Nu oferiți nicio informație personală celor care fac astfel de apeluri.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare