Întrebarea care revine obsesiv din 2014 încoace este de ce românii din Canada nu ies în număr mare la vot?
Despre plecările postdecembriste
România se găsește astăzi față în față cu o realitate dureroasă. Plecările. Din 1990 și până astăzi putem vorbi, fără riscul de a greși, despre plecarea în masă a românilor. Ministerul pentru Românii de Pretudindeni avansează cifra de 9,7 milioane de români care trăiesc în afară granițelor țării, din care 5,6 milioane sunt migranții ultimelor decenii. Dintr-o rigoare sociologică, voi evita termenul de diaspora română.
Până nu demult, despre cei plecați după 1989 se vorbea că despre fiii rătăcitori. Erau cei duși la muncă în Italia, Spania și alte state europene. Erau « căpșunarii », erau mamele care își lăsau copiii, erau băieții șmecheri care reveneau în luna august în vacanță cu pantofi de sport Nike și care aproape că uitaseră limba română, etc. Narațiunea despre cei plecați era sau devalorizantă, sau ignorantă. Mai rar am întâlnit o țară care să-și eticheteze atât de denigrator, « căpșunari », tinerii plecați să muncească în Spania.
Între timp, plecările au devenit atât de vizibile și consecințele simțite atât de acut în societatea românească, încât raportarea la cei plecați a suferit o modificare paradigmatică semnificativă. Nu mai sunt căpșunarii, marginalii, cei care au plecat în loc să rămână să muncească în țara lor. Emigranții au devenit un fel de eroi care vin să salveze țara de toate relele. Mai mult de atât, plecații reprezintă un motor important nu numai economic, dar și politic. Cei plecați votează. În definitiv, ei nu și-au uitat țara. Ies la vot, stau la cozi uriașe, uneori nu apucă să voteze, trăiesc frustrarea plecării, dar și frustratea imposibilității de a vota. Emigranților le pasă.
În 1992, la alegerile prezidențiale votau 43.882 cetățeni români care trăiau în afara granițelor țării. În 2014, au votat 161.262 în primul tur și 379.116 în cel de-al doilea tur. În 2019, vorbim deja de o participare semnificativă la vot. 564.687 de români care trăiesc în afara granițelor țării au votat în primul tur. OECD avansează cifra de 3,4 milioane de români emigrați în valuri succesive după 1989. Din acești 3,4 milioane, peste 500 000 au votat în primul tur. Participarea la vot este semnificativă, dar nu putem vorbi totuși de o explozie participativă.
Cine este imigrantul român din Canada?
Canada este o țară de imigrație care primește în fiecare an un număr semnificativ de imigranți cu statut diferit. După Recensământul din 2016, dintr-o populație de 35.151.728, 7,5 milioane de persoane sunt născute în afară teritoriului canadian, ceea ce înseamnă o persoană (1) din cinci (5).
În 2016, după Recensământ, în Canada trăiesc 90.305 de imigranți născuți în România, din care 47.510 sunt femei și 42.795 sunt bărbați.
În general, cei veniți în Canada sunt imigranți cu un parcurs migrator reușit. Căderea comunismului a însemnat și un moment de mare derută pentru cei care abia terminaseră studiile și care se găseau în imposibilitatea de a se proiecta într-un viitor stabil. A fost momentul când tinerii, mai ales cu studii tehnice, au ales să plece în Canada.
România devenise o țară cu toate ingredientele „push”: uzine falimentare, șomaj, etc. Canada, în schimb, avea toate ingredientele „pull” pentru acea generație de tineri în derută: o economie care se dezvolta și nevoia de forță de muncă cu studii tehnice. Tinerii din România au sesizat oportunitatea și cei care au putut și au avut mijloacele finaciare și resursele interne au plecat.
E adevărat că nu oricine putea pleca spre Canada. Cel care avea dorința de a pleca și care începea să-și definească profilul de migrant canadian trebuia să îndeplinească câteva condiții: să aibă studii, în special tehnice, să aibă o minimă experiență, să poarte o conversație în engleză sau în franceză, să aibă bani pentru procesarea actelor, pentru biletul de avion și să aibă cu ei suma de bani cerută de statul canadian pentru a-și asigura traiul în primele luni de viață în Canada. Pe scurt, puteau pleca cei care se încadrau în sistemul de puncte pe care Canada își bazează politicile de imigrare.
În 1990, au intrat în Canada 2.784 de români. Apogeul a fost atins în 2002 când au intrat 5.589 de români. Numărul românilor veniți în Canada a început să scadă din 2007, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană. Cei care aveau un profil profesional concurențial au preferat să plece în Uniunea Europeană. Canada nu mai era singura țară care oferea oportunități profesionale, așa cum fusese până în 2007.
Cum votează românii din Canada?
Dintre cei peste 90.000 de romăni care trăiesc în Canada, aproape 4.000 au votat în primul tur la alegerile prezidențiale din 2019. Narațiunea și acum, ca și în 2014, s-a construit oarecum acuzatoare în jurul numărului mic al celor care votează în Canada. Aproape că a devenit o emigrație care nu contează pentru cei din țară.
Cum se explică această dihotomie dintre numărul mic al celor care votează în Canada și al celor care votează în Europa?
Două cauze principale ar justifică participarea la vot destul de timidă a emigranților români din Canada: distanța și plecarea, definitivă. Alte explicații se găsesc în însuși parcursul migrator al celor plecați în Canada. Când vorbim despre parcurs migrator, pornim de la profilul emigrantului. Când vorbim despre profilul emigrantului, vorbim despre motivele plecării și despre obiectivele pe care un emigrant și le stabilește înainte de plecare. În analiza pe care o fac aici, mă uit, mai insistent, spre acel segment al populației românești plecat mai ales între anii 1990-2007.
Emigrantul canadian pleacă, în primul rând, să reușească profesional, deci pleacă pentru o perioada lungă de timp. Ținta lui nu este doar bunăstarea, ținta lui este redefinirea profesională. În toate interviurile făcute cu imigranții români ajunși în perioada 1990-2007, integrarea profesională apare că un fir roșu al noii lui vieți în Canada.
Imigrantul român din Canada nu trăiește bucuria primilor bani câștigați din care o parte poate să-i trimită acasă. El va trăi bucuria primului serviciu corespunzător pregătirii lui, întrucât aceasta este ținta. El este grăbit, știe că în patru ani va deveni, dacă se comportă așa cum sistemul i-o cere, cetățean canadian. Și atunci, cetățean canadian fiind, nu va mai trebui să treacă pe la Consulatul român să-și reînnoiască pașaportul. Pașaportul canadian îi deschide toate porțile. În plus, își poate păstra și cetățenia română. Așa se explică, poate, și faptul că mulți dintre imigranții români din Canada nu mai au pașaportul românesc la zi, deci nu pot vota.
A funcționa într-o societate atât de concurențială precum este Canada te ține, deseori, departe de lumea de-acasă. Ca să înțelegi cu mintea și cu sufletul tău ce se întâmplă în țară ai nevoie de timp. Când în România e zi, în Canada e noapte. Imigranții canadieni nu sunt foarte activi pe rețelele de socializare din România. Nu au timp. Timpul pe care îl au preferă să-l acorde discuțiilor cu cei de acasă despre cotidianul de acolo și din Canada.
Mulți dintre cei care trăiesc în Canada de aproape douăzeci de ani nu știu mai nimic despre ce se întâmplă în România, cu excepția a ceea ce aud de la apropiați, evenimente și situații particulare, de regulă de factură negativă.
Îți vor povești cu emoție despre familiile rămase în țară, despre bucuria reușitei de a-și aduce în vizită părinții, despre faptul că sunt sâmbăta și duminica pe skype cu cei de-acasă. Pentru el, pentru imigrantul român din Canada, sunt bucurii. Nu îți va povești despre șefi de partide, despre politică, despre corupție, despre minciună, despre sistemul de pile și relații. E o lume pe care el a părăsit-o fizic, dar nu întotdeauna și emotiv, acum douăzeci de ani. Cotidianul lui social și profesional este în Canada. Acolo el este actorul social. Acolo este, pentru moment, scena pe care el evoluează. În țară, a rămas doar spectator. Puțini sunt cei care trăind în Canada pot fi actori sociali ai ambelor țări.
La tot acest mozaic de motive, se adaugă și faptul că mulți oameni, ca peste tot în lume, nu sunt interesați deloc de politică. Pentru alții, plecarea din România a fost de la început asumată ca o plecare definitivă. Mulți români care trăiesc în Canada și-au adus părinții și au luat o distanță destul de mare față de România și problemele ei. Și-au dat timpul și libertatea totală de a deveni canadieni.
Pentru unii, faptul că nu locuiesc în țară nu le dă dreptul moral de a decide pentru cei rămași acasă.
Cei care votează sunt cei care, dintr-un motiv sau altul au rămas mai aproape de realitățile din România. Unii votează în perspectiva unei reîntoarceri. Alții votează cu gândul la cei rămăși acasă. Alții votează dintr-o conștiință care a rămas profund legată de țara de unde au plecat. Dacă acum câțiva ani, vorbeam despre plecările defintive în Canada, astăzi tot mai mult observ și înteleg că această plecare definitivă devine tot mai fluidă. Primii ani au fost, așa cum am spus, ai turbionului integrării. După aproape douăzeci de ani de Canada, mulți imigranți încep să se apropie de România.
Pentru imigranții români din Canada, nostalgia pare să fi fost inhibată la începutul imigrării, pentru a fi eliberată după ce mare parte a integrării lor a avut deja loc. Dacă în primii ani veneau acasă rar, în unele cazuri o dată la 5-6 ani, acum, după ani de imigrație canadiană, când viețile sunt așezate, imigranții canadieni revin tot mai des în țară.
Aud tot mai mulți români care trăiesc în Canada de douăzeci de ani, aflați la o distanță de zece ani de pensionare, care spun că au în proiect să trăiască șase luni pe an în România când vor ieși la pensie. Am auzit și cazuri de români care au revenit deja în România și cărora le este foarte bine. Cred că putem vorbi de o re-apropiere de țară și din partea imigranților români din Canada.
Emigrantul, prin definiție, nu locuiește o țară. Locuiește atâtea țări câte cetățenii are. Locuit nu înseamnă doar fizic. Poți locui o țară și prin reveniri temporare, prin empatie, prin păstrarea legăturilor cu cei de-acasă, prin întelegerea a ceea ce se întâmplă că realitate socio-economică și politică, prin participarea la vot, prin faptul că ai vorbit limba română cu copiii și ei, deși copii ai lumii, o înțeleg și o vorbesc la rândul lor, etc. Sunt mulți români care deși au plecat la distanțe foarte mari au luat țara cu ei. În Canada, românii sunt considerați oameni serioși, profesioniști prestigioși, ambițioși, imigranți care s-au integrat foarte rapid. La alegerile provinciale de anul trecut, din Québec, actualul prim ministru a folosit ca exemplu modelul de integrare al inginerului venit din România.
Emigranții români din Canada au un profil sociologic care trebuie cunoscut și înțeles. Contextul din care au plecat, motivele pentru care au plecat, proiectele lor care vizează în majoritatea cazurilor o așezare în Canada de lungă durată, distanța geografică, costul enorm al unui bilet de avion, explică, în mare parte, de ce emigranții români din Canada nu sunt, deocamdată, agenți electorali importanți.
